Prevenirea și combaterea violențelor de orice fel reprezintă un domeniu prioritar de acțiune pentru Poliția Română, ce presupune concentrarea eforturilor instituționale, identificarea și implementarea a noi mecanisme de lucru, astfel încât victima violenței să fie protejată, iar agresorul sau agresorii să fie trași la răspundere penală. Începând de astăzi, 1 octombrie 2024, sistemul de monitorizare electronică se aplică și în cadrul procedurilor de control judiciar, control judiciar sub cauțiune și arest la domiciliu, în cauzele în care organele judiciare vor dispune obligația de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere în sarcina inculpatului cercetat penal. Declarații de presă, pe acest subiect, au fost făcute de către subcomisar de poliție Constantin Cătălin, Î/Șeful Serviciului de Investigații Criminale.
Au fost identificate și amenajate spațiile destinate desfășurării activităților de monitorizare electronică, procedura de dotare a acestora cu logistica necesară fiind definitivată.
Utilizarea sistemelor electronice permite o creștere a gradului de asigurare a măsurilor de protecție a drepturilor persoanelor protejate, dar nu reprezintă o măsură de constrângere, ci o metodă de monitorizare/supraveghere, care permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul unor proceduri judiciare.
Utilizarea acestor sisteme permite adoptarea unor măsuri pentru prevenirea și contracararea unui eventual contact fizic între victima violenței domestice și agresor, iar începând de azi, respectarea obligațiilor impuse de executarea măsurii arestului la domiciliu, controlului judiciar, controlului judiciar sub cauțiune.
Monitorizarea se va realiza automat, sistematic și exclusiv pe teritoriul României, asupra unor dispozitive electronice, pe baza identificatorului acestora și în raport de anumite reguli. Identitatea persoanei supravegheate și a persoanei/persoanelor protejate, care poartă dispozitivele electronice, va fi cunoscută doar de organul de supraveghere care creează semnalarea.
Pentru monitorizarea electronică sunt stabilite roluri clare, reguli și proceduri de monitorizare, alertare și intervenție, prin partajarea informațiilor, astfel încât, în cadrul monitorizării, să nu fie cunoscute datele purtătorilor dispozitivelor de supraveghere, ci doar identificatoarele (ID-urile) acestor dispozitive.
După introducerea în sistem a semnalării, organul de supraveghere, precum și organul judiciar care a impus obligația de a purta un dispozitiv electronic de supraveghere va avea acces, în anumite condiții stabilite de lege, la datele de localizare ale celui care poartă dispozitivul electronic, în scopul verificării respectării obligațiilor ce revin persoanei supravegheate.
În primele 8 luni ale acestui an, polițiștii au emis 75 de ordine de protecție provizorii, 46 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție de instanțele de judecată. În aceeași perioadă, polițiștii au intervenit la 1464 de cazuri de violență domestică, dntre care 736 în mediul urban și 728 în mediul rural.
La nivelul județului Călărași, în primele 8 luni ale anului 2024, numărul faptelor penale în domeniul violenței domestice a scăzut cu 5%, față de primele 8 luni ale anului 2023, de la 783 la 741 de fapte.
Au fost înregistrate scăderi, comparativ cu perioada similară din anul 2023, pentru loviri sau alte violențe (de la 171 la 132 de fapte), amenințare (de la 12 la 10 fapte) și creșteri pentru nerespectarea ordinelor de protecție (de la 33 la 49 de fapte).
În primele 8 luni ale anului 2024, s-a înregistrat o scădere atât a numărului autorilor (255 față de 268) care comit astfel de fapte, cât și a victimelor acestora (38 față de 44).
Referitor la nerespectarea ordinului de protecție provizoriu și a ordinului de protecție, au fost sesizate 49 de infracțiuni, dintre care 15 în mediul urban și 34 în mediul în rural.
În 26 de situații, a fost pusă în aplicare măsura „obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”, reprezentând aproximativ 26% din totalul ordinelor de protecție provizorii emise și ordinelor de protecție emise de instanțele judecătorești.
Polițiștii emit ordine de protecție provizorii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violență.