Municipiul Călărași sărbătorește, în luna septembrie 2026, cei 431 de ani de atestare documentară. Evenimentele dedicate aniversării orașului sunt programate în zilele de 19 și 20 septembrie 2026 și vor reuni manifestări culturale, istorice și artistice, precum și momente dedicate elevilor și sportivilor.
Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a anunțat programul aniversar, printr-o postare publicată pe Facebook, precizând că ediția din acest an va pune în prim-plan istoria orașului, oamenii care au contribuit la dezvoltarea comunității, dar și cultura și muzica.
Potrivit edilului, programul pregătit pentru 19 și 20 septembrie va include o lansare de carte istorică, desemnarea Cetățenilor de Onoare ai municipiului Călărași pentru anul 2026, precum și acordarea unor distincții pentru elevi și sportivi. De asemenea, vor fi organizate expoziții și concerte, iar Centrul Pietonal va găzdui spectacole în aer liber. Numele artiștilor care vor urca pe scenă urmează să fie anunțate în zilele următoare.
„Visit Călărași”, noua aplicație dedicată orașului
Aniversarea municipiului vine și cu lansarea unei noi inițiative: aplicația „Visit Călărași”, concepută ca un ghid digital al orașului. Aplicația își propune să ofere utilizatorilor informații despre HoReCa și servicii, obiective și locuri de vizitat, recomandări, informații utile și actualizări în timp real despre evenimentele și activitățile desfășurate în municipiu.
Marius Dulce a subliniat că aplicația poate fi descărcată din Google Play, iar codurile QR pentru accesarea acesteia vor fi amplasate începând de miercuri, 9 septembrie 2026, în mai multe zone din oraș.
„Luna septembrie este luna în care Călărașiul își sărbătorește cei 431 de ani de atestare documentară. 431 de ani și tot atâtea motive să iubim orașul de la malul Borcei. Cu lucruri care ne fac mândri, cu povești care ne leagă de locul acesta și, desigur, cu bune și mai puțin bune. Anul acesta, sărbătorim împreună în 19 și 20 septembrie, cu istorie, oameni care merită să fie recunoscuți, copii și sportivi premiați, fotografie, cultură și, bineînțeles, muzică și voie bună în aer liber. Vom avea lansare de carte istorică, desemnarea Cetățenilor de Onoare ai municipiului Călărași pentru anul 2026, distincții pentru elevi și sportivi, expoziții și concerte. Iar în zilele următoare vă vom dezvălui și artiștii care vor urca pe scenă și vor transforma Centrul Pietonal într-un loc al bucuriei. Dar aniversarea Călărașiului vine și cu ceva nou. În acest context, lansăm Visit Călărași, o aplicație gândită ca un adevărat ghid al orașului nostru: de la HoReCa și servicii, până la informații utile, locuri de vizitat, recomandări și informații în timp real despre ceea ce se întâmplă în Călărași. Puteți descărca direct din Magazin play sau de pe codurile QR pe care le veți găsi de mâine în tot orașul”, a scris, pe rețeaua de socializare, primarul municipiului Călărași, Marius Dulce.

