În această dimineață, în jurul orei 7:20, în localitatea Budești, s-a produs un accident rutier, în urma coliziunii a două autovehicule, șase persoane fiind implicate.
S-au deplasat, de urgenţă, la evenimentul rutier o autospecială de descarcerare și o autospecială SMURD din cadrul Gărzii de intervenţie Budești și trei ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță.
La sosirea echipajelor de intervenţie, unul dintre cele două autovehicule implicate în accident era răsturnat pe carosabil, fiind identificate 5 victime cu diferite traumatisme, însă nu foarte grave, toate fiind conștiente.
Toate cele cinci persoane care au fost afectate de accident se aflau în autoturismul care s-a răsturnat.
Doar patru persoane au necesitat îngrijiri medicale din partea paramedicilor și a reprezentaților Serviciului Județean de Ambulanță.
Echipajul SMURD Budești a preluat o victimă, pe care au transportat-o la Spitalul Bagdasar Arseni, un echipaj SAJ a preluat o victimă pe care a transportat-o la același spital Bagdasar, un alt echipaj SAJ a preluat o victimă, pe care a transportat-o la Spitalul Sf. Pantelimon și a treia ambulanță SAJ a preluat a patra victimă a accidentului pe care a transportat-o la Spitalul SF. Ioan din București.