Administrație

Când va fi gata portul turistic de la Călărași

Consiliul Județean Călărași informează că, lucrările de construcție a portului turistic de agrement sunt în plină desfășurare, stadiul fizic realizat fiind de 55%. Potrivit instituției, termenul de finalizare a proiectului este 12 august 2025. 

Analizând necesitățile de dezvoltare a unei asemenea componente complexe, zona a fost propusă a fi valorificată prin trei obiective de investiții, astfel:

1. “Îmbunătățirea siguranței navigabilității pe Dunăre în regiunea transfrontalieră Călărași – Silistra”, aprobat la finanțare prin Programul INTERREG VA Romania – Bulgaria.
2. „Zonă de agrement”, prin înființarea unui AquaParc. Destinația construcției este zona de agrement, cu funcțiuni de AquaParc, piscină exterioară, cu sezlonguri, foodcourt și zonă relaxare (zona outdoor) și funcțiuni de centru spa (zona indoor).
3.“Dezvoltarea turistică a Brațului Borcea – Călărași – Port Turistic de Agrement”, finanțat prin Ministerul Turismului;
Portul turistic de agrement va contine:
  • Acvatoriu care va fi dimensionat pentru aproximativ 230 de ambarcațiuni mici și medii, sistem de pontoane plutioare, sistem alimentare cu combustibil, doc uscat, macara pivotantă, rampă de lansare, piloni pentru culisarea ansamblului plutitor, posturi de furnizare utilizați;
  • Dig de dirijare – gura acces acvatoriu;
  • Diguri de protecţie împotriva inundațiilor;
  • Clădire Spații comerciale de profil + Săli de conferințe;
  • Clădire Atelier Reparații Ambarcațiuni;
  • Amenajări exterioare;
  • Alimentare cu apă și canalizare (racord bazin vidajabil);
  • Instalații electrice;
  • Amenajare platforma betonata pe toata lungimea acvatoriului;
  • Amenajare platformă parcări;
  • Amenajare circulație carosabil;
  • Amenajare alei pietonale.
Sursa de finanțare/Program:
  • Buget național prin Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, conform Contractului de finantare nr. 25485/12.08.2019 și buget local.
Perioada de implementare: 13.08.2019 – 12.08.2025.

„Riveranitatea județului Călărași la Dunăre creează o atractivitate turistică deosebită, dar insuficient exploatată. Numărul mare de ostroave cu un pitoresc nemaiîntâlnit, ramificarea cursurilor principale prin brațe unice, creează atât un cadru natural ce predispune la relaxare, cât și condiții propice pentru practicarea vânătorii și a pescuitului sportiv. În acest sens amintim cele trei rezervații naturale: Ostrovul Ciocănești, Ostrovul Haralambie si Ostrovul Șoimul”, notează CJ Călărași, pe Facebook. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *