Primăria Municipiului Oltenița informează că, săptămâna trecută, au fost semnate două contracte de sponsorizare care vor sprijini direct activitatea Clubului Sportiv Municipal Oltenița.
Primul contract, în valoare de 15.000 lei, a fost semnat de Fabio Scipione, CEO WTB România (Walter Tosto), și Popa Alexandru, președintele CSM Oltenița.
Al doilea contract de sponsorizare, tot în valoare de 15.000 lei, vine din partea Evergreen Solar Orizont, reprezentată de Tommasso Serrano.
Primarul Municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, a transmis un mesaj de mulțumire reprezentanților celor două companii pentru implicare și deschiderea de a susține proiectele sportive ale orașului:
„Sprijinul dumneavoastră înseamnă enorm pentru sportul oltenițean și pentru tinerii noștri. Ne dorim să creăm un mediu sănătos, în care copiii și sportivii noștri să poată evolua, iar aceste parteneriate sunt esențiale pentru a ne atinge acest obiectiv.”
„Mulțumim, WTB România și Evergreen Solar Orizont, pentru că alegeți să susțineți performanța și spiritul de echipă în Oltenița”, transmite Primăria Oltenița.

