Primarul municipiului Călăraşi, Marius Dulce, a prezentat, la data de 18 decembrie 2023, în cadrul unei conferinţe de presă, stadiul principalelor proiecte aflate în derulare. Oficialul a făcut un bilanţ al activităţii anului curent şi a anunţat care vor fi principalele obiective în 2024. Anul acesta a fost unul critic pentru Municipalitatea Călăraşi, deoarece proiectele cu finanţare europeană, moştenite de la fosta administraţie liberală, ar fi trebuit finalizate până la data de 31 decembrie a.c., însă acest lucru nu s-a întâmplat cu toate, din cauza nenumăratelor dificultăţi întâmpinate. Este vorba despre 20 de proiecte, cu o valoare de peste 186 de milioane de lei, derulate în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. Cel care conduce primăria a subliniat că majoritatea investiţiilor ar avea procente de execuţie cuprinse între 80 şi 100%. Pe lângă proiectele implementate cu bani europeni, Primăria Municipiului Călăraşi s-a axat, în 2023, în principal, pe modernizarea infrastructurii rutiere, crearea unor locuri de joacă, a unor parcări de reşedinţă, reabilitarea străzilor Cartierului Mircea Vodă.
Marius Dulce a declarat că, deşi se confruntă cu deficitul de personal, Serviciul Public Pavaje Spaţii Verzi (SPPSV) ar fi asfaltat o suprafaţă de peste 100.000 de metri pătraţi şi ar fi finalizat lucrările de amenajare a peste 700 de locuri de parcare. Anul următor, angajaţii SPPSV vor realiza alte trei mari parcări: una în spatele spălătoriei situată pe Strada Belşugului, alta pe Strada Dropiei, iar cea de-a treia va fi amenajată pe Strada Vitalie Zvincu.
„Să începem cu Serviciul Public Pavaje Spaţii Verzi. Pe această cale, vreau să le mulţumesc, pentru că au fost foarte promţi, cu toate că avem deficit de personal de peste 20 de muncitori. Dacă aveam o armată de oameni, puteam face mai multe lucruri, dar şi anul acesta am asfaltat cu ei o suprafaţă de peste 100.000 de metri pătraţi. Aşa cum aţi văzut, am făcut undeva la 720 de locuri de parcare, alei, trotuare, la blocurile pe unde am trecut. Nu ne oprim aici, pentru că trebuie să scoatem mizeria dintre blocuri, să curăţăm toate aceste locuri şi să creăm cât mai multe locuri de parcare. Anul viitor, datorită faptului că avem acest parc, pe proiectul de regenerare urbană în zona de Vest, vom face trei mari parcări: una în zona ANL-urilor, chiar în spatele spălătoriei de pe Strada Belşugului, pe mal, una pe Strada Dropiei, la capăt, şi încă una la Vitalie Zvincu. În felul acesta, mulţumim şi oamenii care sunt în zonă şi care ne-au ridicat problema locurilor de parcare. S-au făcut multe lucruri cu cei de la Pavaje Spaţii Verzi şi vom continua. Sperăm să putem mări, cât mai curând, efectivele de muncitori, dar deocamdată suntem sub incidenţa ordonanţelor şi atunci nu putem să facem nici angajări. Bine că nu am intrat şi pe restructurare cu acest serviciu, pentru că atunci chiar am fi avut o problemă”, a specificat edilul.
Sursa citată a adăugat faptul că UAT Călăraşi a pornit, împreună cu compania Sofidel România, o campanie de plantare a peste 600 de puieți de arbori și arbuști ornamentali, mai ales că în urma codului portocaliu de viscol, din luna decembrie a.c., peste 350 de copaci au fost smulşi din rădăcină. Prin această campanie, primăria intenţionează să planteze, până în primăvară aproximativ 1.000 de arbori şi arbuşti.
Cât despre gradul de execuţie a proiectelor finanţate cu fonduri europene, interlocutorul a precizat următoarele:
„Referitor la celelalte proiecte, trebuie să rezolvăm această mare problemă. Ne întrebaţi, la un moment dat, de ce le-am trecut, prin acea Hotărâre de Consiliu Local, la nefinalizate. Pentru că trebuie să facem documentele de închidere şi le vom face până în martie.
La proiectul ‘Reabilitarea termică a Școlii Gimnaziale Tudor Vladimirescu’, când stăm de vorbă, noi estimăm că ajungem cu el la un procent de undeva la 80%.
Cu proiectul ‘Reabilitarea termică a Grădiniței cu Program Prelungit Ţara Copilăriei’ ajungem la 90%.
În ceea ce priveşte reabilitarea termică a Liceului Teoretic Mihai Eminescu, acesta are un procent de 100%.
Am etapizat Strada Bucureşti, pentru că era un proiect destul de mare, de peste 8 km de infrastructură rutieră şi pietonală, cu o valoare de peste 9 milioane de euro.
Estimăm că proiectul ‘Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Călărași prin crearea unui spațiu urban pietonal multifuncțional în zona centrală a municipiului’, adică Pietonalul, va ajunge la un procent de 95%, dar noi sperăm să ajungem la 100%.
Cât despre proiectul ‘Îmbunătățirea transportului public de călători în municipiul Călărași și creșterea performanțelor acestuia prin crearea unui sistem inteligent de management al traficului și monitorizare video, bazat pe instrumente inovative și eficiente’, din cauză că s-a tot scos la licitaţie şi s-au contestat între ei, nu am reuşit să îl finalizăm. Trebuie să etapizăm şi acest proiect, pentru că au ajuns până la Curtea de Apel.
Cu proiectul ‘Creșterea atractivității, siguranței și eficienței transportului public in municipiul Călărași prin modernizarea acestui mod de transport – autobuze, info călători, e-tiketing, stații călători’, am ajuns la un procent de 99%.
Proiectul ‘Sporirea gradului de mobilitate al populației prin introducerea unui sistem integrat de mobilitate urbană alternativă, cu stații inteligente automatizate de biciclete in municipiul Călărași a ajuns la 98%’, dar cu siguranţă va ajunge la 100%. Trebuie să încheiem contractul de mentenanţă şi să punem în funcţiune totul, dar vom începe din primăvară.
La proiectul ‘Reducerea emisiilor de CO2 în zona urbană prin construirea unui terminal intermodal de transport în zona de vest (SIDERCA) a Municipiului Călărași’ am avut o problemă, l-am scos de 4-5 ori la licitaţie şi ba nu a venit nimeni la licitaţie, ba a venit unul singur, care nu a îndeplinit condiţiile pe care noi le ceream. O să mergem, în continuare, cu el, pentru că trebuie să îl realizăm. O să vedem ce sursă de finanţare avem sau poate vom folosi chiar bugetul primăriei.
Proiectul care presupune amenajarea unei reţele de piste de biciclete, în partea de Sud a municipiului nostru, a ajuns la un procent de 91%.
Proiectul ‘Regenerarea spaţiului urban din municipiul Călăraşi prin amenajarea spaţiilor verzi din zona de Vest şi a spaţiului verde din zona de locuit Navrom’ este realizat în proporţie de 95%. Aici, avem o problemă tehnică. Avem, deja, băncuţele, dar au fost ofertate cu montaj, altfel ne duceam undeva la 99%.
Proiectul privind înființarea unui centru pentru activități educative și culturale în cartierul Livada este realizat în proporţie de 98%.
Proiectul privind modernizarea Centrului comunitar existent și amenajarea zonei adiacente (Oborul Nou) este realizat în proporţie de 100%.
La proiectul ‘Dezvoltarea infrastructurii educaţionale antepreşcolară şi preşcolară din municipiul Călăraşi-Creşa săptămânală’ avem o mare problemă şi nu am găsit nicio variantă financiară, astfel că această creşă a fost gândită pentru 70 de copii, dar, între timp, a apărut pandemia, după ce s-a făcut proiectarea. Cei de la proiecte ne-au alocat undeva la peste 8.000 de euro pentru 70 de copii, însă creşa de 70 de copii s-a transformat într-o locaţie pentru 30 de copii, deoarece pandemia a dus la mărirea spaţiilor aferente, pentru fiecare copil. Nu am găsit formula financiară, împreună cu ADR, ca să ne dea toată această sumă. Nu am putut găsi modalitatea de a merge mai departe, pentru că trebuia să punem mai mult de jumătate din bani. Pe lângă asta, preţurile, care au fost gândite la început, au mai şi crescut, a mai venit şi războiul şi am avut şi diferite divergenţe cu constructorul, aşa că am zis să stăm un pic pe loc cu ea, pentru că, oricum, execuţia creşei pe care o realizăm cu fonduri CNI, o creşă medie, de 70 de copii, se realizează într-un ritm alert şi atunci o să găsim formula financiară ori pe noul exerciţiu financiar, ori din fonduri proprii, pentru că, până la urmă, puneam noi trei sferturi din bani şi restul luam din fonduri europene.
Proiectul privind modernizarea, reabilitarea şi echiparea Liceului Danubius are un grad de execuţie de 85%. Noi sperăm să îl închidem cu totul, până la sfârşitul anului.
Proiectul prin care modernizăm şi echipăm Liceul Agricol ‘Sandu Aldea’ a fost executat într-un procent de 98%.
Proiectul ‘Modernizarea şi extinderea corpului B al Licelului Mihai Eminescu’ a fost realizat în proporţie de 78%.
Promenada sau proiectul ‘Îmbunătăţirea siguranţei navigabilităţii pe Fluviul Dunărea în zona transfrontalieră Călăraşi-Silistra’ a ajuns la 78%, neaşteptat de bine, mai ales că este un proiect în care noi avem o cofinanţare destul de mare şi cred că îl vom termina până în luna aprilie (n.r. 2024).
Referitor la impactul bugetar pe anul viitor, ce avem noi pe buget este pe buget, iar restul o să fie pe împrumuturi, acolo unde am anticipat că vom ajunge să suplinim aceste cheltuieli. Mai avem lucrări suplimentare pe aceste proiecte. Trebuie să modernizăm, spre exemplu, pe Pietonal, toată zona centrală, între blocuri, toată infrastructura pietonală şi rutieră. În ceea ce priveşte regenerarea zonei de Vest şi Navrom, trebuie să facem parcări pe banii noştri. Fiecare proiect va avea lucrări complementare şi suplimentare, pentru că trebuie să amenajăm fiecare zonă”.
Marius Dulce a vorbit şi despre proiectele desfăşurate prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”: „Am început în Mircea Vodă, aşa cum am promis, deja pe partea stângă suntem destul de avansaţi. Am început în Măgureni. Urmează să terminăm proiectarea pentru Strada Independenţei. Avem contract pe Bulevardul 1 Mai şi pentru Strada Mihail Kogălniceanu. Am cam acoperit toate aceste zone. La anul, vrem să ne extindem, să ţinem cont de Cartierul Livadă şi Cartierul Obor. Deja, în Cartierul Obor, cu pavelele şi bordurile recuperate de pe Strada Bucureşti, am făcut aproximativ un kilometru de trotuare.Vrem să modernizăm aceste cartiere, mai alec că, în viitor, vor merge şi cei cu canalizarea acolo, aşa că începem să facem lucrurile funcţionale şi în aceste cartiere”.
Primarul municipiului susţine că obiectivele pe care şi le-a propus în acest an, pentru modernizarea Călăraşiului, au fost îndeplinite într-un procent de 80%: „Nu am uitat de copii. Am făcut locuri de joacă pentru aceştia, terenuri de sport. Mai avem un teren de sport, care este blocat la CNI. Avem proiectarea semnată, acolo, dar, din cauză că nu au bani suficienţi, nu au dat ordinul de începere. Ne-am propus ca la anul să facem încă două-trei terenuri de sport, pentru copii, dar şi alte locuri de joacă”.

