Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, cu sprijinul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol și a comerțului ilegal cu pește.
În urma activităților desfășurate în comuna Modelu, județul Călărași, au fost identificate două persoane care comercializau pește dintr-o autoutilitară, fără a deține documente legale de proveniență.
Ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că cele două persoane ofereau spre vânzare 1.093 de kilograme de pește, specia hering, în condiții neconforme cu prevederile legale.
Întreaga cantitate de pește a fost confiscată și predată unei societăți comerciale de profil, în vederea valorificării.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comercializare fără documente de proveniență a peștelui și a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori a produselor din pește.