Sala de spectacole „Barbu Știrbei” a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași a găzduit, în data de 19 aprilie a.c., ediția a VI-a a concursului național “Personaje din căsuța cu cărți”. Evenimentul, organizat de Școala Gimnazială Specială Nr. 1 Călărași, a reunit elevi talentați și cadre didactice dedicate, din mai multe instituții de învățământ, într-o celebrare a creativității și pasiunii pentru lectură.
Instituțiile de învățământ participante, printre care enumerăm Școala Profesională Specială “Ion Teodorescu” Slobozia, școlile gimnaziale ”Carol I” și ”Tudor Vladimirescu” din Călărași, Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu”, Liceul Agricol ”Sandu Aldea” și Școala Gimnazială ”Iancu Rosetti” Roseți, au confirmat că imaginația este o formă de inteligență care se manifestă prin joacă și distracție.
Prezentările elevilor au fost un adevărat regal artistic, demonstrând originalitate prin scenarii captivante, interpretări pline de viață și costume spectaculoase. Această manifestare a spiritului artistic a fost posibilă datorită implicării și susținerii cadrelor didactice, care au ghidat pașii tinerilor spre această expresie remarcabilă a talentului lor.
Acest concurs vizează dezvoltarea și susținerea, prin participare activă, a modului personal de exprimare a emoțiilor și cunoștințelor dobândite prin activități formale și nonformale la elevii din învățământul special și învățământul de masă.
Implementarea proiectului a început în anul 2016.
Grupul țintă al proiectului este format din elevi și preșcolari din învățământul de masă și învățământul special.
„Transmitem mulțumiri pentru participare directă școlilor partenere: Scoala Profesionala Speciala „Ion Teodorescu” Slobozia, Școala Gimnazială ”Carol I ” Călărași, Școala Gimnazială ”Tudor Vladimirescu” Călărași, Liceul Teoretic ” Mihai Eminescu” Călărași, Liceul Agricol ”Sandu Aldea” Călărași, Școala Gimnazială ”Iancu Rosetti” Roseți. Ați confirmat! Creativitatea este inteligența care se distrează! Momentele susținute au însuflețit atmosfera, au dovedit originalitate atât prin scenarii, interpretare, cât și prin costumele folosite! Felicitări din suflet elevilor și cadrelor didactice implicate! Transmitem mulțumiri comisiei de jurizare: inspector pentru învățământ special – prof. Radu Elena Felicia; inspector educație permanentă și activități extrașcolare – prof. Mitea Răzvan Răducu; manager Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași – prof. Teodorescu Georgiana; director Palatul Copiilor Călărași – prof. Vasile Lavinia; director adjunct Școala Gimnazială ”Iancu Rosetti” Roseți – prof. Rotaru Marilena; coordonator programe și proiecte – prof. Simona Stroescu; prof. Școala Gimnazială Specială nr.1 Călărași – Florea Oana. Felicitări, Simona Stroescu, profesor coordonator al proiectului, și echipei școlii speciale, care au dovedit, încă o dată, că împreună reușim! Și… povestea va continua!”, a declarat, pe o rețea de socializare, directoarea Școlii Gimnaziale Speciale Nr.1 Călărași, Dorina Petcu.

