Administrație

Containere pentru colectarea selectivă a gunoiului, amplasate în zona blocurilor 10 Nivele

La finele anului trecut, Primăria Municipiului Călăraşi a achiziţionat 8 containere conforme cu normativele europene şi internaţionale aplicabile pentru colectarea selectivă a deşeurilor (2 pentru deşeuri menajere, 2 pentru hârtie şi carton, 2 pentru plastic şi metal, respectiv 2 pentru sticlă). Șase dintre ele au fost deja amplasate pe strada Bărăganului, în zona blocurilor 10 Nivele, anunță primaria, pe pagina sa oficială de Facebook. Investiția vizează creșterea gradului de colectare a deșeurilor reciclabile și păstrarea curățeniei pe domeniul public.

„Cu toţii ne dorim un oraş mai curat, mai frumos, demn de un municipiu reşedinţă de judeţ. Investiţia vizează creşterea gradului de colectare a deşurilor reciclabile, diminuarea cantităţii de deşeuri neconforme, păstrarea unui aspect salubru al domeniului public. Din acest motiv, în acest an, împreună cu operatorul de salubritate REBU, dorim să intensificăm în această direcţie, acţiunile de conştientizare şi informare privind colectarea selectivă. Vă invit să fiţi partenerul nostru! În felul acesta, ne vor rămâne bani pe care să-i investim în amenajarea de noi locuri de joacă şi terenuri de sport pentru copiii noştri”, se arată pe pagina de Facebook a Primăriei Călărași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *