Sport

Cristian Pustai, AFC Dunărea: “Lotul se va reuni pe 29 iunie”

AFC Dunărea Călăraşi se va reuni, pentru startul pregătirilor, înaintea viitorului sezon al ligii a 2-a, pe 29 iunie. Cel puţin, aşa susţine antrenorul Cristian Pustai, care a mai adăugat că vor fi puse la punct o parte din detaliile legate de lot, pregătirea de vară şi campania de achiziţii.

„Mai întâi va avea loc, să zic aşa, reunirea conducerii tehnice şi administrative. Vom discuta probleme legate de pregătirea viitorului sezon al ligii a 2-a. Să vedem pe ce jucători ne bazăm, vom creiona poate şi campania de achiziţii. Sunt câteva chestiuni importante pe care sper să le putem rezolva în timp util. În ceea ce priveşte reunirea lotului, acest lucru se va întâmpla pe 29 iunie, desigur cu respectarea prevederilor legale în vigoare”, a afirmat tehnicianul „galben – albaştrilor”.

Cel mai probabil, noul sezon al ligii a 2-a va debuta undeva în a doua jumătate a lunii august.

Sursa: www.afcdunareacalarasi.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *