Consiliul Județean (CJ) Călărași a repartizat primăriilor cota de 6% din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat pe anul 2023. Potrivit președintelui instituției, Vasile Iliuță, aceasta a fost împărțită astfel: 60% către primăriile PSD și 40% către primăriile PNL. Nu toți primarii au plecat mulțumiți de la întâlnirea de lucru care a avut loc în data de 12 ianuarie 2023, deoarece aceștia s-ar fi așteptat la o împărțire egală a banilor. Printre aceștia se numără și edilul municipiului Oltenița, Costinel Milescu.
“În urma întâlnirii cu Ciprian Pandea (n.r. președintele PNL Călărași), au fost mai multe variante de lucru. Primarii au votat o variantă de lucru și împreună am acceptat să împărțim astfel: 60% către primarii PSD și 40% către primarii PNL. Au fost mai multe variante de lucru, dar una singura s-a aprobat. Nu toți au fost mulțumiți, pentru că toată lumea se aștepta ori la o împărțire egală, ori la alte lucruri. Am luat în calcul și eu, și Ciprian Pandea dezvoltarea celor două municipii, Oltenița și Călărași, pentru că aici sunt foarte multe proiecte pe Valul Renovării, pe Planul Național de Redresare și Reziliență și îmi e teamă că nu o să aibă bani de cofinanțare pentru aceste proiecte. Cred că pe viitor, Consiliul Județean trebuie să abordeze cele două municipii separat, într-un context în care foarte mulți bani vor intra în județul Călărași, prin cele două municipii. Și aici cred că avem obligația să cofinanțăm toate proiectele pe PNRR. Suntem lângă cele două municipii, dar și lângă celelalte comune, în funcție de nevoile pe care le au și în funcție de cum și-au depus cererile la noi”, a declarat Vasile Iliuță, în cadrul conferinței de presă a PSD Călărași, care s-a derulat la data de 19 ianuarie 2023.
Vasile Iliuță: “Și Marius Dulce e nemulțumit de suma pe care a primit-o”
Nici edilul municipiului Călărași, Marius Dulce nu este prea încântat de suma pe care primăria a primit-o de la Consiliul Județean.
“Știu că primarul municipiului Oltenița, Costinel Milescu este nemulțumit. Și Marius Dulce (n.r. primarul municipiului Călărași) e nemulțumit de suma pe care a primit-o, pentru că numai în asocierea cu Consiliul Județean discutăm de continuarea falezei sau promenada, cum o numim noi, acolo cred că sunt 5 milioane de euro neeligibili, unde CJ trebuie să intervină, să găsească formule sau soluții să cofinanțeze faleza, pentru a finaliza acel proiect. E un proiect de 6 milioane de euro și nu vrem să pierdem banii. Cu toate majorările, actualizările, situația e destul de grea din punct de vedere financiar. Primăria Municipiului Călărași trebuie să fie sprijinită. Să vedem dacă își mai permite împrumuturi, dacă nu a ajuns la cota de 30%. Dacă nu, vom face parteneriat cu Consiliul Județean și vom găsi niște soluții”, a mai adăugat sursa citată.
Deficit de 4,5 milioane de euro, în bugetul Consiliului Județean Călărași, pe anul 2023
CJ Călărași va avea un buget mai mic pentru funcționare, anul acesta. Instituția are un deficit de 4,5 milioane de euro.
“În urma analizării și așezării bugetului Județului Călărași, avem, la nivelul județului Călărași, un buget mai mic cu 10 milioane la funcționare. Pentru a cofinanța toate proiectele pe fonduri europene, pe PNRR sau pe PNI Anghel Saligny, ne mai trebuie încă 23 de milioane de lei. Avem un deficit de 4,5 milioane de euro. Încercăm să vedem cum reușim să semnăm contractele de finanțare, să ne ducem către împrumuturi, rapid, ca să putem susține proiectele pe care Consiliul Județean și subordonatele CJ le au la această oră”, a conchis Iliuță.