Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Mihăiță Beștea, a prezentat activitatea anumitor subordonate ale acestei instituții, în cadrul unei conferințe de presă care s-a desfășurat la sediul PSD, în data de 24 iunie 2021.
Potrivit lui Beștea, Centrul Județean de Cultură și Creație va avea o filială și în municipiul Oltenița.
“Am reușit, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean, să încheiem un parteneriat, astfel încât Centrul Județean de Cultură și Creație să aibă o filială și la Oltenița. Este un lucru despre care sunt convins că pe viitor ne va da posibilitatea să organizăm activități culturale și în municipiul Oltenița”, a afirmat vicepreședintele CJ.
Sursa citată a cerut ajutorul ONG-urilor de pretutindeni pentru creșterea calității serviciilor destinate beneficiarilor Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Călărași.
“ (…) Până acum, ne-a interesat mai mult activitatea propriu-zisă și am încercat să diminuăm anumite pierderi pe care le aveam la DGASPC. Am reușit închiderea Centrului de la Plătărești. Nu ușor, ci cu foarte multe probleme, multe dintre ele fiind generate chiar de administrația locală Plătărești, în speță Primăria Plătărești, care s-a opus predării acestui amplasament. Împreună cu directoarea DGASPC, Daniela Arbagic, am stabilit ca pentru perioada următoare să ne preocupe din ce în ce mai mult calitatea serviciilor pe care le oferim beneficiarilor. Fac un apel către ONG-urile din județ, și nu numai, să vină cu idei, soluții în sprijinul DGASPC. Avem toată deschiderea de a colabora, astfel încât calitatea vieții beneficiarilor să fie cât mai bună”, a menționat Beștea.