Consilierii locali s-au întrunit, în data de 31 ianuarie, în şedinţă, pentru a valida bugetul municipiului Călărași, pe anul 2023. Aşa cum era de aşteptat, nu au lipsit discuţiile între aleşii locali care reprezintă diverse partide politice în consiliu. Am putea spune că bugetul a fost votat la limită. Consilierii PNL s-au opus aprobării bugetului propriu al municipiului. O fi de vină orgoliul politic? Cert este că „echipa câştigătoare” de la Călăraşi a început anul în forţă şi a încercat să dea marea „lovitură” în dezvoltarea oraşului. Cu toate acestea, bugetul, în valoare de 187.883.000 de lei, atât la partea de venituri, cât și la cea de cheltuieli, a fost adoptat cu 13 voturi favorabile, 7 împotrivă și o neparticipare.
Liberala Mariana Luca a motivat votul negativ al grupului PNL de consilieri astfel: “Vreau să exprim audienţei de ce consilierii PNL vor vota împotriva acestui buget. În primul rând, noi v-am solicitat, de foarte multe ori, ca acest buget să fie însoțit și de documente justificative, ceea ce nu se întâmplă. Am intrat pe site-urile altor UAT-uri, atât din judeţul Călăraşi, cât şi din ţară, iar bugetul este însoţit de documente justificative. Există solicitările subordonatelor, a ordonatorilor terţiari, există bugetul necesar pe fiecare instituţie, defalcat pe fiecare categorie de cheltuială. Nu ca la noi, bunuri şi servicii, şi habar nu avem ce. (…) Celelalte UAT-uri au pe site-uri, pe lângă propunerea de buget, toate documentele justificative, au bugetele subordonatelor și departamentelor. Au statul de funcţii cu cheltuiela salarială pe anul respectiv. Credeţi că altfel aş putea să expun lucrurile acestea dacă nu sunt reale? Intraţi pe site-urile celorlalte oraşe. De asemenea, 30% avem cheltuieli neeligibile pe care le plătim din împrumut. S-a îndatorat municipiul acesta, încât o să plătească şi nepoţii noştri. Vă plătim 12 milioane numai dobândă pe an. Acest buget ar fi trebuit discutat în şedinţă ordinară, nu extraordinară, cum se face de atâţia ani. (…)”
Marius Dulce: „Oricum, nu voiau să voteze bugetul”
Edilul Marius Dulce s-a enervat și a lăsat de înțeles că se aștepta la această decizie din partea peneliștilor. El a precizat că și anul trecut au făcut la fel.
“Pentru mine e clar: au venit cu un catalog de amendamente, le-am trecut, dar ei oricum nu voiau să voteze bugetul. Și anul trecut au făcut la fel. V-ați jucat cu amendamente și acum spuneți că nu votați”, a precizat primarul municipiului Călărași, Marius Dulce.
Alexandru Chiriţă: „O să votăm favorabil bugetul astăzi, dar nu cu toată inima şi cu toată conştiinţa împăcată, pentru că nu aţi făcut lucrurile aşa cum trebuie şi în timp util”
Consilierii locali ai PRO România, Alexandru Chiriţă şi Vlad Sârzea, au votat pozitiv bugetul, deşi nu au făcut-o „cu toată convingerea şi cu toată inima”.
„Vreau să intervin, fără niciun fel de patimă. Bugetul este un aspect extrem de important pentru municipiu. Problema cea mai gravă, din punctul meu de vedere, este că nu trataţi cu seriozitate această şedinţă, fie ea ordinară, extraordinară, nu are importanţă. Important e că nu o trataţi cu seriozitate, atât dumneavoastră, ca şi executiv, cât şi o parte dintre colegii noştri, din consiliu, care nu dau doi bani pe ce se întâmplă aici. Ăsta e adevărul şi aş vrea să vă rog, de acum încolo, cât mai avem din mandatul acesta, un an şi jumătate, hai să tratăm lucrurile cu puţină seriozitate, să ne aplecăm asupra problemelor de aici. Ce era dacă ne întâlneam un sfert de oră şi discutam câteva aspecte, să nu fie nevoie să bâjbâim pe aici, să ne certăm sau să ne chemaţi înainte de şedinţă, domnule primar, că până la urmă este atributul dumneavoastră. Fiecare partid trebuia să nominalizeze un lider cu care să discutaţi un pic problemele acestea şi, când veneam aici, lucrurile erau clare, în beneficiul tuturor. (…) Dacă facem nişte lucruri şi oamenii ne-au ales să fim aici, trebuie să fim şi noi consultaţi în toate problemele care privesc bunul mers al oraşului. Mai mult decât atât, consultarea publică a fost doar ceva formal. Nu cred că aţi primit vreo propunere din partea cuiva, al vreunui cetăţean, al vreunui om de afaceri. Noi, cei doi consilieri ai PRO România, o să votăm bugetul astăzi, nu cu toată convingerea şi cu toată inima, deoarece, într-adevăr, îndatorarea municipiului este excesivă, în momentul de faţă, dar o să îl votăm, pentru că sunt probleme care trebuie să meargă înainte şi sunt foarte multe proiecte începute care, fără să fie aprobat bugetul, vor avea de suferit, într-un fel sau altul. Faptul că noi o să ne opunem la buget astăzi, înseamnă că punem o frână la anumite proiecte care sunt în derulare şi, pentru asta, o să votăm favorabil bugetul astăzi, dar nu cu toată inima şi cu toată conştiinţa împăcată, pentru că nu aţi făcut lucrurile aşa cum trebuie şi în timp util”, a specificat Alexandru Chiriţă.
Costin Mirescu: „Practici de tipul ‘votez împotriva amendamentelor PNL, PRO România, USR, fără ca măcar să ştiu care sunt acelea’, sunt tot un exemplu de lipsă de interes şi de respect pentru colegii consilieri’
Consilierul USR, Costin Mirescu, a ţinut să completeze discursul lui Alexandru Chiriţă, precizând următoarele: „În completarea celor spuse de domnul Chiriţă, apropo de seriozitatea cu care consilierii tratează aceste şedinţe, practici de tipul ‘votez împotriva amendamentelor PNL, PRO România, USR, fără ca măcar să ştiu care sunt acelea’, sunt tot un exemplu de lipsă de interes şi de respect pentru colegii consilieri, care se chinuie să scrie amendamentele acelea şi se informează.”
Detalii privind bugetul local găsiţi aici.

