Sport

Ecoaqua şi Consiliul Judeţean sprijină sportul local

Compania Ecoaqua din Călăraşi sprijină sportul local, prin acordarea de echipamente sportive de înaltă calitate. În parteneriat cu Consiliului Judeţean, societatea a demarat, încă de anul trecut, un proiect menit să susţină structurile sportive din zonă. Micii karatişti de la Seijitsu au fost primii beneficiari ai acestui proiect, urmaţi acum de echipa de handbal feminin a Clubului Sportiv Şcolar.

„Sprijin sportiv prin acordarea de echipamente care să mențină sportul călărășean la o performanță scontată. Compania Ecoaqua, cu sprijinul Consiliului Județean Călărași, a inițiat, încă de anul trecut, un nou proiect prin care vine în sprijinul structurilor sportive din Călărași. Primii care au beneficiat de acest proiect au fost micii karatiști de la Seijitsu, iar acum a venit rândul echipei de handbal feminin a Clubului Sportiv Școlar. Sportivele antrenate de Constantin Frîncu au primit un set complet de echipamente de joc și de prezentare, dar și alte accesorii esențiale pentru activitatea sportivă. Proiectele care să vină în sprijinul comunității locale vor continua”, transmite Ecoaqua, pe o reţea de socializare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *