În această dimineaţă, Garda Naţională de Mediu, Jandarmeria şi Poliţia Română au demarat un control de amploare în comuna Săruleşti-Gară, din judeţul Călăraşi. Acţiunea, condusă de comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, Aurelian Păduraru, împreună cu comisarul general adjunct, Florin Bănică, a vizat combaterea fenomenului de depozitare necontrolată a deșeurilor și a arderii ilegale a acestora. La acţiune au luat parte 35 de comisari din cadrul Comisariatului General, precum şi din comisariatele Călăraşi, Ialomiţa, Ilfov şi Bucureşti. Acestora li s-au alăturat 54 de jandarmi de la IJJ Călăraşi, 60 de poliţişti de la IPJ Călăraşi, 113 jandarmi din cadrul Brigăzii Mobile Constanța şi 10 lucrători Enel.
Pe raza localităţii Săruleşti-Gară, a fost identificat un teren de aproximativ 5000 m2, aparţinând primăriei, pe care erau abandonate deşeuri provenite în special din activitatea de dezmembrări auto.
Comisarii Gărzii de Mediu împreună cu Poliţia şi Jandarmeria efectuat operațiuni de identificare a proprietarilor deşeurilor abandonate (persoane fizice sau juridice), în vederea verificării documentelor, aplicării de sancţiuni şi dispunerea măsurilor de salubrizare ale terenurilor afectate.
Cu ocazia acestei acţiuni, Aurelian Păduraru, a declarat următoarele: “Garda Națională de Mediu continuă seria de controale efectuate împreună cu reprezentanții Poliției Române și ai Jandarmeriei pentru identificarea tuturor persoanelor care nu respectă cadrul legal pe linie de deșeuri. Legea din România este cât se poate de clară: ea permite intrarea în țara noastră a deșeurilor în vederea valorificării, nu și pentru eliminarea lor. Din păcate, nu toată lumea respectă cadrul legal și constatăm situații precum cea de azi, în care, pe domeniul public, avem desfășurate activități de eliminare a deșeurilor și nu de valorificare. Încă de la preluarea mandatului, am stabilit că aceste controale să aibă o frecvență mai ridicată. Am început seria controalelor comune cu Poliția și Jandarmeria cu cele din localitățile Sintești (Ilfov), Bălteni (Dâmbovița), Bolintin (Giurgiu), Sărulești (Călărași). De asemenea, în privința regimului deșeurilor, la Comisia de Mediu și Echilibru Ecologic din Camera Deputaților se află spre modificare OUG 92/2021. Modificările care vor fi efectuate vor schimba cadrul legal, în sensul că acesta va fi mult mai drastic. Cu siguranță, după adoptarea legii, nu ne vom mai afla în astfel de situații”.
Tot cu acest prilej, conducerea Gărzii Naţionale de Mediu a avut discuţii cu câţiva reprezentanţi ai comunităţii locale, cărora li s-a explicat că activitatea lor trebuie să fie în deplină legalitate, altfel vor suporta consecinţele legii. În urma verificărilor efectuate au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 75.000 lei, două suspendări de activitate și au fost confiscate aproximativ 30 tone deșeuri feroase și neferoase +VSU (vehicule scoase din uz).
Astăzi, 22 septembrie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, alături de comisarii Gărzii Naționale de Mediu și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, au desfășurat o acțiune în comuna Sărulești, județul Călărași, pe linia protecției mediului.
În urma activităților, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de 75.000 de lei.
Totodată, a fost suspendată activitatea a doi operatori economici și au fost confiscate 30 de tone de deșeuri feroase și neferoase.
La acțiune au participat și reprezentanții unei companii de producție și furnizare de energie electrică.
Şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Călăraşi a emis un comunicat de presă cu privire la această acţiune. Redăm infromaţiile remise redacţiei noastre:
„Astăzi, 22 septembrie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, alături de comisarii Gărzii Naționale de Mediu și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, au desfășurat o acțiune în comuna Sărulești, județul Călărași, pe linia protecției mediului. În urma activităților, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de 75.000 de lei. Totodată, a fost suspendată activitatea a 2 operatori economici și au fost confiscate 30 de tone de deșeuri feroase și neferoase. La acțiune au participat și reprezentanții unei companii de producție și furnizare de energie electrică”.