Social

În atenţia angajaţilor care solicită pensionarea pentru limită de vârstă

Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi vine cu precizări pentru angajații care solicită pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată/anticipată parțială sau pensie de invaliditate.

Redăm, în cele ce urmează, comunicatul de presă al instituţiei:

„Legea nr.76/2022 pentru completarea art. 106 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice reglementează obligația caselor teritoriale de pensii de a comunica angajatorului – în 5 zile de la emiterea unei decizii de pensionare – o informare care va cuprinde numele şi prenumele persoanei, tipul deciziei de pensionare, precum şi data emiterii acesteia.

Pentru a putea comunica angajatorului informaţiile cu privire la emiterea deciziei de pensionare, persoana care solicită înscrierea la pensie trebuie să prezinte, pe lângă documentele prevăzute de legislaţia cadru în domeniul pensiilor, o adeverinţă eliberată de angajatorul la care îşi desfăşoară activitatea la data solicitării înscrierii la pensie, din care să rezulte datele de identificare ale angajatorului, (adresa, e-mail, fax, nr. telefon).

Facem precizarea că, în cazul persoanelor care desfăşoară concomitent activitate la mai mulţi angajatori, la dosarul de pensie se vor depune adeverinţe eliberate de fiecare angajator în parte.

Procedura prevede utilizarea unei cereri tip care se descarcă, se completează, se semnează olograf/electronic, după caz și se transmite prin Portal, accesând secțiunea „Depunere cereri și documente„.

Pentru a vă facilita acest demers, redăm mai jos pașii pe care trebuie să îi urmați.

Pentru transmiterea documentului de informare prin funcționalitatea care a fost dezvoltata în PORTAL, cererea va fi adaugată în PORTAL numai prin contul personal al beneficiarului, astfel:

  • Se acceseaza contul online din fereastra de autentificare de pe pagina principală a  www.cnpp.ro, prin introducere e-mail și parolă;
  • Se accesează secțiunea „Completare formulare” – „Depuneri cereri si documente” – „Pensii” – „Document de informare”;
  • Se selectează „Transmiterea documentului de informare online” și se completează câmpurile obligatorii din fereastra „Depunere documente”;
  • Anumite informații legate de datele de identificare sunt preluate în mod automat, dar există și posibiltatea ca acestea să fie modificate de solicitant;
  • Numerele de dosar de pensie și de alte drepturi/indemnizații se preiau în mod automat din sistem;
  • Documentul Cerere pentru transmiterea documentului de informare online trebuie încărcat. Acesta poate fi downloadat prin click pe Descarcă aici din fereastra Fișiere de încărcat. După descărcare, cererea tip se completează, se semnează olograf/electronic, după caz și se încarcă prin click pe butonul Alege fișier;
  • Se completează codul CAPTCHA din chenarul verde, apoi click pe butonul Salvează și trimite;
  • Se afișează mesajul: Cererea a fost transmisă cu succes către CNPP. Mesajul indică faptul că cererea a ajuns, în vederea prelucrării, la casa teritorială de pensii care a fost selectată de pensionar la momentul completării electronice.
  • Beneficiarul va primi de la PORTAL@CNPP.RO un e-mail de informare cu numărul de înregistrare alocat din PORTAL.
  • Beneficiarul va primi un alt e-mail de la PORTAL@CNPP.RO, de înregistrare a cererii în cadrul sistemului CNPP – număr alocat din Registratura casei teritoriale de pensii unde s-a depus cererea;
  • În secțiunea Cererile mele pot fi vizualizate detalii legate de cererea depusă;
  • Beneficiarul va primi un e-mail de informare după aprobarea cererii în cadrul sistemului CNPP

Accesarea documentului de informare online

Exista doua posibilităti de accesare a documentului de informare de către solicitant

  • Documentul de informare  poate fi accesat prin PORTAL, din contul utilizatorului: „Datele mele din sistemul public de pensii” -> „Document informare plata pensie”;
  • Documentul de informare poate fi accesat din e-mail-ul solicitantului unde se va transmite o informare ce  conține linkul către documentul generat.

Accesarea documentului de informare generat în PORTAL se poate efectua doar in situația în care pe dispozitivul utilizat de solicitant,  acesta din urma este logat in contul de PORTAL sau a  salvat anterior datele de logare la PORTALUL CNPP.

În caz contrar, va apare un mesaj de tipul: Raportul solicitat nu există.

În această situație se va proceda astfel:

  • Se accesesază contul online din fereastra de autentificare de pe pagina principala a www.cnpp.ro, prin introducere e-mail și parolă;
  • Se accesează: „Datele mele din sistemul public de Pensii” – „Document informare plată pensie”;

Verificarea autenticității documentului de informare

Pentru verificarea autenticității documentului de informare de către instituții/societăți/autorități publice, pe PORTAL a fost creată secțiunea „Contact – Verificare document de informare”.

Verificarea se poate face astfel:

  • Prin introducerea identificatorului unic existent pe documentul de informare;
  • Prin scanarea codului QR existent pe documentul de informare, ceea ce presupune folosirea unei aplicații de citire a codului QR”.
Sursa foto: https://razvanpascu.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *