În cursul nopții trecute, Direcția Regională Drumuri și Poduri Constanța a patrulat și a acționat cu 107 autoutilaje și a răspândit 678 de tone de sare și 5.000 de litri de clorură de calciu pe drumurile naționale din județele Constanța, Călărași, Brăila, Tulcea, Ialomița și pe autostrăzile A2 și A4.
La ora 05:00, carosabilul era umed pe Autostrăzile A2 și A4 și pe drumurile naționale din județele Constanța, Călărași și parțial umed, în județele Ialomița, Brăila și Tulcea unde sunt și sectoare cu zăpadă frământată.
Drumarii reamintesc participanților la trafic că, până duminică, 29 ianuarie 2023, ora 10:00, în Dobrogea și Muntenia, suntem sub incidența unui cod galben de precipitații care vor fi mai întâi sub formă de ploaie, transformându-se apoi în lapoviță și ninsoare, cu intensificări ale vântului ce vor viscoli ninsoarea.
Vă rugăm să circulați cu atenție și prudență și să porniți la drum numai dacă aveți autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă!

