Membrii PSD Călărași bat județul în lung și în lat, pentru derularea alegerilor interne. Președintele formațiunii politice, Vasile Iliuță, susține că PSD se menține în topul preferințelor alegătorilor, fiind echipa care este aproape de oameni și de problemele lor. Ieri, 18 august a.c., au avut loc alegeri interne în orașul Lehliu Gară și în localitățile Sohatu și Radovanu, acolo unde au fost prezenți social-democrați și mai vechi, dar și mai noi.
Alături de membrii partidului a fost și președintele Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel, alături de care Consiliul Județean Călărași a încheiat parteneriate administrative pentru dezvoltarea județului nostru.
Proaspăt reîntors în rândurile PSD, Iulian Iacomi a fost ales președintele Organizației Locale a PSD Lehliu Gară.