Biblioteca Județeană “Alexandru Odobescu” din Călărași are bucuria de a vă invita, în data de 15 iunie a.c., la un eveniment cultural, organizat cu sprijinul Consiliului Județean, prilejuit de apariția volumului autobiografic „Drumurile unui orfan” al autorului local Victor V. Cutuș-Mureșan, personalitate marcantă a învățământului călărășean.
Acesta a activat ca profesor de limba și literatura română, pentru o perioadă îndelungată, la Colegiul Național Barbu Știrbei, este fost inspector școlar, cetățean de onoare al municipiului nostru și autorul a peste 20 de opere și nenumărate articole și studii de publicistică, regăsite în fondul de carte al bibliotecii călărășene.
Evenimentul cultural va debuta la ora 15:30.
“În sala Perspective a Bibliotecii Județene Alexandru Odobescu, vom fi onorați să îi avem în mijlocul nostru pe autorul volumului, care ne va încânta cu ultimul său produs editorial despre drumul și parcursul excepțional al celui care avea să își pună amprenta definitiv în viața culturală a comunității de pe malul Borcei. Sunt așteptați la eveniment utilizatori ai bibliotecii, profesori, jurnaliști, elevi studenți, scriitori și toți cei interesați, în limita locurilor disponibile”, transmit reprezentanții instituției de cultură.

