Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Călăraşi a fost premiat, de Ministerul Educației, pentru rezultatele de excepție obținute la nivel internațional. Radu Ștefan Rareș, elev în clasa a XI-a A (matematică-informatică – intensiv engleză) și Petre Ninel-Dincă, profesor coordonator, s-au numărat cu cinste printre protagoniștii festivității de premiere a elevilor care au obținut distincții la olimpiadele și concursurile internaționale, pentru mențiunea cucerită în vara acestui an, la Olimpiada de Informatică Aplicată.
Evenimentul, organizat în data de 12 decembrie 2022, la Opera Națională din București, de Ministerul Educației, a reunit aproximativ 80 de școli de prestigiu, din 26 de județe ale țării.
În ceea ce privește rezultatele obținute la olimpiadele și concursurile școlare, anul 2022 s-a dovedit a fi unul foarte bun pentru liceul călărăşean.
„Premiul I la Olimpiada de Informatică Aplicată, două medalii de bronz la Olimpiada de Informatică, cele peste 10 mențiuni și premii speciale înregistrate de elevii noștri de gimnaziu și de liceu, la etapele naționale de Religie, Matematică, Latină, Limba engleză, Științele Pământului, Cultură și Spiritualitate, Geografie sau Biologie, au încununat nu mai puțin de 28 de premii I, 16 premii II, 13 premii III și peste 50 de mențiuni înregistrate la nivel județean. Sunt mândru de aceste performanțe! Îi felicit pe toți elevii dedicați studiului și pe profesorii lor deopotrivă, pentru că, prin conjugarea pasiunii cu munca, au reușit să depășească provocările generate de contextul pandemic”, a precizat directorul Liceului Teoretic Mihai Eminescu, Gheorghe Stoian.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, au fost recompensați 123 de elevi, premiați cu 171 de distincții (medalie de aur absolut, medalii de aur/premiul I, medalii de argint/premiul II, medalii de bronz/premiul III, mențiune) la olimpiadele și concursurile internaționale sau regionale pe discipline (juniori și seniori). În același timp, au fost premiate cadrele didactice care i-au pregătit (124), precum și unitățile de învățământ din care provin laureații (70).
Cuantumurile premiilor pentru rezultatele înregistrate la olimpiadele/concursurile internaționale au fost semnificativ majorate în acest an prin hotărâre de Guvern: 20.000 lei – premiul I absolut (cu punctaj maxim), 15.000 lei – premiul I/medalie de aur, 12.5000 lei – premiul al II-lea/medalie de argint, 10.000 lei – premiul al III-lea/medalie de bronz și 6.000 lei – mențiune (sau diplome echivalente).
Sumele în bani acordate elevilor care s-au impus în competițiile regionale/balcanice (seniori și juniori) sunt: 7.500 lei – premiul I/medalie de aur, 6.000 lei – premiul al II-lea/medalie de argint, 4.500 lei – premiul al III-lea/medalie de bronz și 3.500 lei – mențiune (sau diplome echivalente).
Profesorul/profesorii care au pregătit elevul/elevii primesc un singur premiu, în cuantumul cel mai mare prevăzut pentru unul dintre elevii săi/lor. Pentru școala pe care elevul/elevii o frecventează sau a/au frecventat-o se acordă câte un premiu, în cuantumul prevăzut pentru fiecare elev premiat. În acest caz, sumele primite vor fi utilizate pentru dotări destinate sprijinirii eficienței procesului de învățământ. Fondul total de premiere alocat de Ministerul Educației este peste 3.650.000 lei.