Lucrările de amenajare și modernizare a locului de joacă din Parcul Central, situat lângă restaurantul Queen, au demarat în urmă cu câteva zile. Potrivit primarului municipiului Călărași, Marius Dulce, până la sfârșitul acestui an, primăria mai are în vedere modernizarea altor trei locuri de joacă din parcurile Florilor, Big 1 și Big 2.
“Reabilitarea și modernizarea locurilor de joacă pentru copii este un obiectiv pe care l-am anunțat încă din timpul campaniei electorale. Înseamnă o altă promisiune care va prinde contur până la finele acestui an. În acest sens, în urmă cu doar câteva zile au demarat lucrările de amenajare și modernizare a locului de joacă din Parcul Central, de lângă Queen, care va fi dotat cu echipamente noi, moderne, precum și cu tartan turnat pentru siguranța copiilor. Investiția va fi finanțată din fonduri proprii, locale. Până la sfârșitul anului mai avem în vedere modernizarea altor 3 locuri de joacă din parcurile Florilor, Big 1 și Big 2. Nu ne oprim aici, investițiile vor continua și anul viitor. Suntem alături de copii și de părinții lor. Ne ținem de treabă și de cuvânt”, a declarat, pe Facebook, primarul Marius Dulce.
Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Călărași, locul de joacă precizat în rândurile de mai sus va beneficia de echipamente noi cu tematică marină (leagăne, cățărătoare din plasă, tunel transparent, figurine pe arc reprezentând animale marine), având un design atractiv, în culori vesele, precum și de tartan turnat multicolor, destinat siguranței celor mici. Valoarea totală a investiției, care se va realiza pe o suprafață totală de 435 mp, este de 373.740,18 lei (TVA inclus), lucrările de execuție urmând a fi finalizate până la 31 decembrie 2021. Potrivit prevederilor contractuale, perioada garanției de bună execuție este de 36 de luni de la data efectuării recepției la terminarea lucrărilor. Dotările beneficiază de garanție, suport tehnic și service gratuit pe o perioadă de 24 de luni de la data finalizării montajului acestora.

