Administrație

Marius Dulce: “Modernizarea Călăraşiului cu fonduri europene trece la un alt nivel. Lăsăm în urmă vorbele şi facem loc faptelor”

Majoritatea proiectelor cu finanţare europeană, accesate de fosta administraţie în mandatul precedent, au ajuns la maturitate, a declarat primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, pe o rețea socială. Sursa citată estimează că la începutul anului viitor vor demara şi lucrările propriu-zise, până la acest moment fiind finalizată etapa de semnare a contractelor de proiectare şi execuţie. Edilul a mai precizat că pregătirea proiectelor pentru implementare a fost o muncă dificilă.

Potrivit lui Marius Dulce, 24 de proiecte cu fonduri europene, în valoare de peste 45 de milioane de euro, vor trebui finalizate până la sfârșitul anului 2023.

“Modernizarea străzii Bucureşti (9,35 milioane euro), înfiinţarea sistemului inteligent de management al traficului şi monitorizare video (3,85 milioane euro), modernizarea transportului în comun prin achiziţie de autobuze, sistem info călători, sistem e-ticketing, staţii călători (2,78 milioane euro) sunt doar câteva din provocările imense care ne aşteaptă. Ca să le depăşim cu bine, e nevoie de responsabilitate şi efort susţinut. Modernizarea Călăraşiului cu fonduri europene trece la un alt nivel. Lăsăm în urmă vorbele şi facem loc faptelor”, notează, pe Facebook, primarul Călărașiului, Marius Dulce.

PROIECTE CU FINANŢARE EUROPEANĂ ÎN IMPLEMENTARE:

  • Reabilitarea termică a Grădiniței cu program prelungit Țara Copilăriei – 0,790 mil Euro

– stadiu actual: în derulare evaluare oferte PT+execuţie lucrări+asistenţă tehnică din partea proiectantului;

– estimare începere lucrări – februarie 2022.

  • Reabilitarea termică a Liceului Teoretic Mihai Eminescu – 0,990 mil Euro

– stadiu actual: lucrări în execuţie; posibilă finalizare în trimestrul IV 2022;

  • Reabilitarea termică a Şcolii Gimnaziale Tudor Vladimirescu – 0,970 mil Euro

– stadiu actual: PT realizat-în verificare;

– posibilă începere lucrări în ianuarie 2022;

  • Modernizare str. Bucureşti – 9,35 mil Euro

– stadiu actual: în derulare evaluare oferte pentru PT+execuţie.

  • Modernizare spaţiu pietonal – 7,65 mil Euro

– stadiu actual: PT realizat; contract PT+execuţie lucrări semnat în iunie 2021;PT  în verificare;

– estimare începere lucrări: noiembrie 2021.

  • Înfiinţare sistem inteligent de management al traficului și monitorizare video –3,85 mil Euro

– stadiu actual: în derulare achiziţie PT+execuţie lucrări;

– estimare semnare contract: decembrie 2021;

– durată execuţie contract: 21 luni.

  • Modernizare transport în comun prin achiziţie de autobuze, sistem info călători, sistem e-tiketing, staţii călători – 2,789 mil Euro

– stadiu actual: lotul I atribuit; pregătire relansare achiziţie lotul II (autobuze – la prima achiziţie nu s-a depus nicio ofertă).

  • Înfiinţare stații inteligente automatizate de biciclete – 1,3 mil Euro

– stadiu actual:în derulare evaluare oferte pentru achiziţie furnizare echipamente;

– estimare semnare contract: decembrie 2021.

  • Construirea unui terminal intermodal de transport în zona Siderca – 0,748 mil Euro

–  stadiu actual: în pregătire reluare achiziţie PT+execuţie lucrări+asistenţă tehnică din partea proiectantului întrucât la prima achiziţie singură ofertă depusă nu a fost conformă.

  • Amenajarea unei rețele de piste de biciclete – 1,354 mil Euro

– stadiu actual: în derulare evaluare oferte pentru achiziţie PT şi execuţie lucrări;

– estimare semnare contract: decembrie 2021;

– durata execuţie lucrări: 10 luni.

  • Regenerare spaţii verzi în zona Iaz decantor şi Parc Navrom – 3,083 mil Euro

– contract PT+execuţie lucrări+asistenţă din partea proiectantului încheiat în septembrie 2021;

– stadiu actual: PT în elaborare;

– posibila începere execuţie lucrări în ianuarie 2022.

  • Înființare centru pentru activități educative și culturale în Cartierul Livada – 0,507 mil Euro

– stadiu actual: PT realizat; în derulare evaluare oferte pentru execuţie lucrări;

– estimare începere lucrări: ianuarie 2022;

– durata execuţie: 18 luni.

  • Modernizare Centru comunitar în Cartierul Oborul Nou – 0,251 mil Euro

– stadiu actual: PT realizat; posibilă începere execuţie lucrări în luna noiembrie 2021.

  • Regenerare zona defavorizată Cărămidari prin construire sala sport la Şcoala generală nr 7 şi modernizare str Obor – 0,954 mil Euro

– contract PT+execuţie încheiat  iunie 2021;

– stadiu actual: PT realizat şi aflat în verificare;

– estimare începere lucrări: noiembrie 2021.

  • Reabilitare Grădiniţa „ Step by Step” – 0,484 mil Euro;

– s-a încheiat contractul de PT+execuţie lucrări+asistenţă tehnică din partea proiectantului;

– PT în execuţie;

– estimarea începerii lucrărilor: luna ianuarie 2022.

  • Extindere creşă săptămânală prin construirea unui corp nou pentru 62 de copii – 1,05 mil Euro;

– stadiu actual: în derulare achiziţie PT+execuţie lucrări.

  • Modernizarea, reabilitarea și echiparea Liceului Danubius – 0,443 mil Euro

– contract încheiat pentru PT+execuţie lucrări+asistenţă din partea proiectantului;

– PT în etapa de elaborare;

– estimare începere lucrări: februarie 2022.

  • Modernizarea, reabilitarea și echiparea Liceului Sandu Aldea – 0,638 mil Euro

– stadiu actual: realizare PT; posibilă începere a lucrărilor de execuţie în luna ianuarie 2022.

  • Reabilitare termică a Căminului pentru Persoane Vârstnice Sf. Antim Ivireanul – 0,560 mil Euro

– stadiu actual: în pregătire reluare achiziţie PT+execuţie lucrări întrucât la prima achzitie a fost depusă o ofertă neconformă.

  • Modernizare şi extindere corp B Liceul Mihai Eminescu – 0,522 mil Euro

– a fost încheiat contractul de PT+execuţie lucrări+asistenţa tehnică din partea proiectantului;

– PT în elaborare;

– estimare începere lucrări: februarie 2022.

  • Îmbunătăţirea siguranței navigabilității pe fluviul Dunărea în regiunea transfrontalieră Călăraşi – Silistra (promenadă) – 5,946 mil Euro

– stadiu actual: contract semnat pentru execuţia de lucrări; posibilă predare amplasament în săptămâna 8-14.11.2021.

  • Fundamentarea deciziilor, planificare strategică şi măsuri simplificate pentru cetăţeni la nivelul administraţiei publice Călăraşi – 0,630 mil Euro

– stadiu actual: în consultare publică şi avizare documentaţiile de dezvoltare strategică pentru perioada 2021-2027– SIDU şi SMART CITY;

– în curs de constituire Zona Urbană Funcţională în care vor fi incluse 10 comune limitrofe municipiului Călăraşi;

– în curs de realizare SIDU (Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană) pentru perioada 2021-2030.

  • Două proiecte în valoare totală 2,8 milioane lei de prin care se vor elabora documentaţii tehnice destinate pregătirii în vederea depunerii a 2 viitoare aplicaţii finanţabile din POR 2021-2027 în domeniul mobilităţii urbane: „Mobilitate urbană prin promovarea utilizării mijloacelor alternative de transport”, cu o valoare estimată de 23,8 milioane Euro) şi al regenerării urbane- proiectul cut titlul „Regenerarea spaţiului urban în cartierele rezidenţiale din municipiul Călăraşi”, cu o valoare estimată de 8,1 milioane Euro);

Stadiu actual:

– în derulare achiziţia serviciilor de proiectare pentru proiectul de mobilitate urbană;

– în pregătire achiziţia serviciilor de proiectare pentru proiectul de regenerare urbană.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *