Administrație

Mihăiţă Beştea, detalii despre starea şantierului Drumului Judeţean 403

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, Mihăiţă Beştea, a făcut, săptămâna trecută, în cadrul unei conferinţe de presă, precizări referitoare la starea şantierului Drumului Judeţean 403, aflat între DN31 (Mănăstirea)-Luica şi DN4 (Șoldanu)-Radovanu (DJ 411).  Lucrările ar fi trebuit finalizate anul trecut, însă, potrivit oficialului, şantierul a fost închis începând cu luna ianuarie a acestui an, din cauza nemulţumirii CJ faţă de anumite lucrări efectuate acolo. Cu toate acestea, în urma discuţiilor cu constructorul şi a efectuării expertizelor, s-a ajuns la un numitor comun, iar activitatea a fost reluată începând cu data de 1 octombrie, anul curent.

Bestea a vizitat, recent, şantierul şi a observat, spune el, pentru prima oară, un constructor care lucrează concomitent pe două eşantioane de asfaltare. Acesta a subliniat importanţa drumului judeţean, care ar închide cercul investiţiilor făcute în zonă de către Consiliul Judeţean, în ultimii trei ani. Drumul Judeţean 403 leagă judeţul Călăraşi de judeţul Giurgiu şi asigură un trafic bun pentru localităţile Crivăţ, Radovanu, Chirnogi şi Căscioarele. De asemenea, acest drum asigură un trafic fluent către Autostrada Soarelui şi către Bucureşti.

„În zona Olteniţei, de la începutul mandatului meu de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, am solicitat sprijinul şi ajutorul atât preşedintelui CJ, cât şi consilierilor judeţeni, cărora le mulţumesc pentru sprijinul şi încrederea acordate acestor proiecte. Am fost într-o vizită pe şantierul DJ 403, şantier care din luna ianuarie anul curent a fost închis. Nu aş vrea să intru în foarte multe amănunte, dar totuşi ar trebui să fac nişte precizări. Motivul pentru care a fost oprit acest şantier este faptul că beneficiarul lucrării, în speţă, Consiliul Judeţean, nu a fost foarte mulţumit de anumite lucrări care s-au efectuat acolo, motiv pentru care ne-am adresat constructorului, s-au cerut expertize, contraexpertize, am ajuns la un numitor comun. În toată această perioadă, au fost şi remediate mare parte din deficienţele pe care noi le-am constatat. Şi cu mare bucurie vă anunţ că de la 1 octombrie am semnat reluarea activităţii acolo. De la sfârşitul săptămânii trecute au început cu organizarea de şantier, iar de la începutul acestei săptămâni, în speţă de luni, au început în forţă. Este pentru prima oară când merg pe un şantier al drumurilor judeţene, unde constructorul lucrează pe două eşantioane de asfalt, lucrează concomitent. Un eşantion a plecat de la intersecţia cu DN 31, limita localităţii Mânăstirea, înspre pădurea de la Ciornuleasa, şi al doilea eşantion a plecat de la ieşirea din Luica, tot înspre Pădurea Ciornuleasa. Lucrând numai ieri (n.r. 11 octombrie), au turnat 2.000 de tone de asfalt. Este o cantitate enormă, au făcut eforturi fantastice pentru a disloca oameni şi resurse, utilaje, către acest drum. Cu toate că suntem în grafic, pentru că am avut această perioadă de suspendare, noi ne dorim ca undeva până la venirea îngheţului, noi să terminăm cu partea de asfalt. Concomitent cu cele două eşantioane, au început să lucreze şi pe porţiunea de drum unde nu era încă pregătită pentru asfalt, şi anume, la infrastructura drumului, la zona de piatră, pentru a întări toată infrastructura rutieră, astfel încât să fie posibilă turnarea asfaltului. De ce este foarte important acest drum judeţean? Pentru că el ar închide cercul investiţiilor pe care Consiliul Judeţean, în decursul ultimilor trei ani, le-a făcut în acea zonă, şi mă refer la Drumul Judeţean 411, care leagă judeţul Călăraşi de judeţul Giurgiu, şi asigură un trafic bun pentru localităţile noaste, pentru Crivăţ, Radovanu, Chirnogi şi Căscioarele. Ştiţi foarte bine că, în primăvara anului trecut, Consiliul Judeţean a mai terminat o investiţie în infrastructură şi mă refer aici la podul care face legătura peste Argeş, între comuna Radovanu şi Şoldanu, pod care căzuse cumva într-un cont de umbră, pentru că nu mai aveam infrastructura rutieră care să deservească acest pod sau care să facă legătura între cele două maluri ale Râului Argeş. Tot acest drum judeţean, 403, mai leagă încă un drum judeţean care a deschis toată zona şi de la olteniţeni, cei din Căscioarele, Mânăstirea, Spanţov, Ulmeni, ne asigură nouă un trafic foarte fluent către Autostrada Soarelui şi inclusiv către capitala României, către Bucureşti, şi aici mă refer la DJ 402, care deja este recepţionat de CJ”, a declarat videpreşedintele CJ Călăraşi, Mihăiţă Beştea, în conferinţa de presă a PSD, derulată la data de 12 octombrie 2023.

Termenul de finalizare a lucrărilor, conform contractului de finanțare, este de 31 decembrie 2024.

Valoarea investiției este de 58.241.036,86 lei, iar finanțarea este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *