Conducerea Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, stadiul construcției sediului ADR Sud Muntenia – corp B. Noul sediu este aproape finalizat. Potrivit directorului Direcției Economice din cadrul agenției, Mirela Tache, la sfârșitul lunii august se estimează semnarea procesului – verbal de recepție a lucrărilor.
Determinată de supraaglomerarea spațiului existent, de volumul mare al documentelor ce se impun a fi arhivate precum și de perioada de depozitare a acestora, realizarea clădirii va conduce la obținerea de noi spații: două arhive, 19 birouri, două săli de ședință, zone comune și tehnice, reprezentând o suprafață desfășurată de 1953,95 metri pătrați. În același timp, noua calitate de Autoritate de Management a POR Sud Muntenia 2021-2027 va conduce la creșterea capacității instituționale a Agenției și implicit la suplimentarea numărului personalului angajat, clădirea Corpului B venind în sprijinul desfășurării optime a activităților instituției.
Directorul general al agenției, Liviu Gabriel Mușat, a mulțumit, în cadrul conferinței de presă, tuturor celor care au contribuit la finalizarea acestui proiect într-o perioadă dificilă, determinată de pandemie și de variații ale prețurilor materialelor de construcții.
Contractul de execuție, în valoare de 7.655.262,96 lei, inclusiv TVA, și finanțat exclusiv din bugetul propriu al agenției, a avut o durată de 12 luni, cu o scurtă suspendare cauzată de criza sanitară, lucrările fiind finalizate pe 9 aprilie 2021, a informat directorul Direcției Economice, Mirela Tache.
La sfârșitul lunii august se estimează semnarea procesului – verbal de recepție a lucrărilor. Menționăm că procedura de achiziție a fost realizată în anul 2019 și a avut o durată de trei luni, fiind realizată prin procedură simplificată. Adiacent clădirii vor fi realizate 400 m2 de alei carosabile, 165 m2 de alei pietonale și 90 m2 de spații verzi.
“Sperăm ca la sfârșitul lunii august să facem procesul verbal de recepție a lucrării. De unde a apărut necesitatea acestei investiții? De la supraaglomerarea spațiului actual. În momentul de față, la Călărași, suntem 118 angajați, în condițiile în care spațiul actual a fost gândit, inițial, pentru 60 de persoane”, a declarat Mirela Tache.
Directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, a afirmat că speră ca angajații instituției să se mute, în luna septembrie a acestui an, în noul sediu. Dintre aceștia, 40 își vor desfășura activitatea în corpul B al agenției.





