Subprefectul judeţului Călăraşi, Virgiliu Diaconu, a prezentat, în cadrul conferinţei de presă a PSD, desfăşurată în data de 25 august 2022, noutăţile privind activitatea Instituţiei Prefectului. Acesta a precizat că, odată cu numirea lui Emil Muşat pe funcţia de secretar general al Prefecturii Călăraşi, se pot desfăşura şedinţe de fond funciar. Potrivit sursei citate, în prima decadă a lunii septembrie a acestui an, se va ajunge la zi cu eliberarea titlurilor de proprietate.
“Legat de activitatea Instituției Prefectului, vreau să vă anunț că, în sfârșit, reuşim să ținem ședințe de fond funciar, deoarece avem, în sfârșit, secretar general, în persoana lui Emil Mușat, un profesionist, un om de administrație. Pot să vă asigur că, în prima decadă a lunii septembrie, vom reuși să ajungem la zi cu eliberarea tuturor titlurilor de proprietate”, a punctat Diaconu, în conferinţa de presă.
Culturi agricole, afectate de secetă
De asemenea, demnitarul a vorbit şi despre seceta care a afectat producţia agricolă a fermierilor călărăşeni. Potrivit declaraţiilor acestuia, în judeţul nostru ar fi fost afectate 2.400 de hectare de porumb, 800 de hectare de grâu şi 300 de ha de rapiţă. Până la jumătatea lunii octombrie, se va şti, cu exactitate, suprafaţa culturilor care au avut de suferit din cauza secetei.
„Legat de secetă, vreau să vă spun că, la această oră, este o comisie în cadrul Ministerului Agriculturii, care inventariază terenurile afectate de secetă. În prezent, sunt 2.400 de hectare (ha) de porumb afectate de secetă, 800 de ha de grâu și 300 de ha de rapiță. Aceasta nu este suprafaţa totală. Până la jumătatea lunii octombrie, o să avem imaginea întregului dezastru provocat de seceta pedologică în care ne aflăm, se pare că cea mai mare din ultimii 50 de ani”, a explicat subprefectul judeţului Călăraşi.
Refugiaţi ucraineni, înscrişi ca audienţi în instituţiile de învăţământ călărăşene
Mai este foarte puţin timp până când un nou an şcolar va debuta. În diverse unităţi de învăţământ din Călăraşi, s-au înscris ca audienţi 9 refugiaţi ucraineni.
„Despre școală, pot să vă spun că avem instituționalizați și elevi ucraineni. Avem, în grădinițe, 5 elevi ucraineni și în școlile gimnaziale, la clasele I-IV, 4 ucraineni care învaţă la noi, la Călărași”, a conchis Virgiliu Diaconu.

