În perioada aprilie-iunie 2020, în Episcopia Sloboziei și Călărașilor, conform rapoartelor de activitate cu privire la activitatea filantropică a parohiilor, 344 de parohii și capele au raportat 703 activități filantropice în cadrul cărora au oferit sprijin material și financiar, în valoare totală de 987.597 lei, pentru următoarele categorii de beneficiari: 3.198 de copii aflați în situații de risc, 5.793 persoane vârstnice, 9.074 persoane aflate în dificultate, 4.294 familii aflate în dificultate, 56 de persoane cu dizabilități şi 186 persoane din alte categorii (22.601 intervenții filantropice).
La nivel de protopopiate, situația este următoarea:
- Protopopiatul Slobozia: 73 de parohii au raportat implicarea în activități filantropice oferind sprijin material și financiar pentru 617 copii, 239 persoane vârstnice, 5.739 persoane aflate în dificultate, 2.728 familii aflate în dificultate, 49 persoane cu dizabilităţi, în valoare totală de 477.598 lei (colecte, donații, cutia milei și sponsorizări) – 9.372 intervenții filantropice;
- Protopopiatul Fetești: 41 de parohii au raportat implicarea în activități filantropice, oferind sprijin material și financiar pentru 132 copii, 151 persoane vârstnice, 612 persoane aflate în dificultate, 202 familii aflate în dificultate, 3 persoane din alte categorii şi 3 persoane cu dizabilităţi în valoare total 61.555 lei (colecte, donații și sponsorizări) – 1.103 intervenții filantropice;
- Protopopiatul Urziceni: 68 de parohii au raportat implicarea în activități filantropice, oferind sprijin material și financiar pentru 841 copii, 293 persoane vârstnice, 936 persoane aflate în dificultate, 711 familii aflate în dificultate, în valoare totală de 138.854 lei (colecte, donații și sponsorizări) – 2.781 intervenții filantropice;
- Protopopiatul Călărași: 56 de parohii au raportat implicarea în activități filantropice, oferind sprijin material și financiar pentru 462 copii, 3.441 persoane vârstnice, 1.195 persoane aflate în dificultate, 329 familii aflate în dificultate, 3 persoane cu dizabilități, în valoare totală de 141.876 lei (colecte, donații și sponsorizări) – 5.430 intervenții filantropice;
- Protopopiatul Lehliu: 53 de parohii au raportat implicarea în activități filantropice, oferind sprijin material și financiar pentru 418 copii, 1471 persoane vârstnice, 11 persoane aflate în dificultate, 159 familii aflate în dificultate, şi 1 persoană cu dizabilități și 52 persoane din alte categorii, în valoare totală de 50.722 lei (colecte, donații și sponsorizări) – 2.112 intervenții filantropice;
- Protopopiatul Oltenița: 53 de parohii au raportat implicarea în activități filantropice, oferind sprijin material și financiar pentru 728 copii, 198 persoane vârstnice, 581 persoane aflate în dificultate, 165 familii aflate în dificultate, 131 persoane din alte categorii, în valoare totală de 116.992 lei (colecte, donații și sponsorizări) – 1.803 intervenții filantropice.