Actualitate

Permise de conducere reținute pentru depășirea vitezei legale

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au acționat punctual pentru conştientizarea participanţilor la trafic.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au desfășurat, în data de 15 iunie a.c., o acțiune punctuală de impunere a legii şi de conştientizare a participanţilor la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea normelor legale, axată în special pe depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale, respectiv combaterea accidentelor rutiere grave produse pe fondul vitezei excesive.

Din analizele efectuate la nivelul Poliției Municipiului Călărași, rezultă că una dintre principalele cauze generatoare de accidente pe drumurile publice din municipiul Călăraşi, o reprezintă nerespectarea normelor rutiere referitoare la nerespectarea regimului legal de viteză.

După locul producerii se constată că cele mai multe accidente având drept cauză neadaptarea vitezei la condițiile de drum, s-au înregistrat  pe noul sector de drum modernizat, DN3D.

Astfel, în perioada 10 mai – 10 iunie a.c., pe DN3D,  au avut loc 4 accidente rutiere ca urmare a nerespectării normelor legale instituite în zonă.

În urma activităților desfășurate în data de 15 iunie a.c., polițiștii rutieri au reținut 15 permise de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Abaterile rutiere au fost constatate cu dispozitiv laser de măsurare a vitezei care are inclus un filtru de vreme ce ajută cinemometrul să funcționeze optim și în cazul unor condiții meteo nefavorabile: zăpadă, ploaie, ceață.

Activităţile de impunere a legii şi de conştientizare a participanţilor la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea normelor legale, axate în special pe combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, se vor desfășura periodic în municipiul Călărași.

Polițiștii rutieri vă recomandă:

  • Pe timp de ploaie, utilizați luminile de întâlnire și pe timpul zilei, pentru toate categoriile de drumuri!
  • Conștientizați in permanență pericolul acvaplanării, circulați cu prudență și cu o viteză adaptată condițiilor de drum!
  • Respectați-vă partenerii din trafic, mare atenție la bicicliști și pietoni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *