În cadrul proiectului „Reziliență incluzivă la dezastre – pregătirea persoanelor cu dizabilități”, cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” Călărași, din structura de pregătire a populației, în cooperare cu furnizorii de servicii sociale, desfășoară în comun acțiuni de pregătire a persoanelor cu dizabilități, atat a celor care trăiesc în comunitate, cât și a celor care sunt instituționalizate.
Pregătirea persoanelor cu dizabilități în domeniul dezastrelor face parte dintr-un proiect mai amplu de a moderniza și extinde pregătirea pentru situații de urgență într-un mod incluziv, consolidând astfel sistemul de protecție civila.
Până în prezent au fost efectuate 8 serii de pregătire cu participarea unui număr de 182 persoane.
Săptămâna aceasta, cadrele ISU Călărași au desfășurat activitățile specifice de pregatire la nivelul centrelor aflate în municipiul Oltenița.

