Administrație

Primăria Călăraşi continuă asfaltarea străzilor Cartierului Mircea Vodă

Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a declarat, într-o conferinţă de presă, că lucrările de asfaltare din Cartierul Mircea Vodă sunt în grafic. El a precizat că s-a finalizat modernizarea Străzii Pescăruș și că se lucrează, în prezent, la Străzile Digului, Ciocârliei, Luceafărului, Prelungirea Luceafărului și Munteniei.

„Lucruri bune pot să vă spun de Cartierul Mircea Vodă, unde se lucrează şi deja cred că până în luna decembrie vom finaliza partea stângă de asfaltare. Ne aflăm pe toată partea stângă, cu lucrările. Am terminat Strada Pescăruş, deja ridicăm la cotă capacele şi, după aceea, trebuie să trasăm marcajele. Astăzi (n.r. 9 noiembrie a.c.), mâine (10 noiembrie a.c.), cred că vor intra pe Strada Digului şi pe Strada Ciocârliei, cu primul strat de asfalt, respectiv binder. Pe Strada Luceafărului s-a pus binderul, pe Prelungirea Luceafărului s-a dat binderul. Lucrăm, acum, pe Strada Munteniei. Cred că în două săptămâni ajungem şi acolo la stratul de binder. Estimăm, după prognozele pe care le-am văzut, că până la final de noiembrie avem timp bun şi atunci suntem în grafic”, a menţionat Marius Dulce, în conferinţa de presă a PSD Călăraşi, derulată la data de 9 noiembrie 2023.

Primăria Municipiului Călărași a demarat lucrările de modernizare a străzilor din Cartierul Mircea Vodă, în data de 11 mai 2023. Prima stradă asfaltată a fost intitulată „Pescăruș”, în lungime de 1.041,70 m.

Investiţia vizează asfaltarea următoarelor străzi, în lungime totală de 8.157,38 metri:

– G-ral Constantin Pantazi (Muntenia) – 463,57 m;
– Aleea Canalului – 231,69 m;
– Prel. Luceafărului – 454,36 m;
– Pescăruş – 1041,70 m;
– Luceafărului – 910,24 m;
– Macului – 849,27 m;
– Muşeţelului Tr. I – 187,37 m;
– Muşeţelului Tr. II – 257,19 m;
– Ciocârliei – 1068,28 m;
– Digului – 1180,78 m;
– Panduri – 105,05 m;
– Zăvoiului – 71,63 m;
– Prel. Mihai Viteazul – 204,26 m;
– Prel. Panduri – 197,7 m;
– Sulfinei – 934,29 m.

Lucrările de reabilitare, în cuantum de 18.774.548,39 de lei, cu TVA inclus, sunt finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Foto: Facebook/Primăria Municipiului Călăraşi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *