Primăria Municipiului Oltenița, prin Poliția Locală, desfășoară, în această perioadă, o campanie de informare adresată tuturor cetățenilor care frecventează parcurile și zonele de recreere din oraș.
„Din păcate, tot mai des întâlnim coji de semințe aruncate la întâmplare, ambalaje lăsate pe bănci și chiar consum de alcool în locuri publice. Toate acestea nu doar că afectează imaginea orașului, ci mai ales confortul și siguranța celorlalți. Un simplu gest de nepăsare lasă urme pentru toți. Deocamdată, se emit doar avertismente. Dar vă reamintim că, potrivit legii, urmează sancțiuni pentru cei care ignoră regulile de bun-simț: consumul de alcool în parc sau pe alte spații publice este interzis și se amendează conform Legii nr. 61/1991; aruncarea deșeurilor pe jos sau nerespectarea curățeniei în spațiile publice va atrage, de asemenea, amenzi; vrem parcuri curate, în care să ne bucurăm de liniște, natură și de timp de calitate în aer liber. Acest lucru nu ține doar de autorități, ci de fiecare dintre noi. Folosiți coșurile de gunoi. Nu consumați alcool în spațiile publice. Nu aruncați resturi pe jos! Haideți să dăm dovadă de respect – pentru orașul nostru, pentru cei din jur și pentru noi înșine. Doar împreună putem avea o Oltenița curată, civilizată, în care să fim mândri că trăim”, a transmis Primăria Municipiului Oltenița, pe Facebook.

