Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a anunțat, pe o rețea de socializare, că în prezent pe străzile Parcului și Borcea se lucrează la refacerea carosabilului și reabilitarea trotuarelor, care se află într-o stare deplorabilă.
„Toată echipa care se ocupă de asfaltare este pe teren, zilnic. Am analizat situațiile semnalate, am prioritizat străzile cu cele mai mari probleme și am început lucrările acolo unde era nevoie urgentă. În acest moment, intervenim pe Străzile Parcului și Borcea, unde refacem carosabilul și reabilităm trotuarele, aflate într-o stare deplorabilă. Știu cât de important este să circulăm în siguranță, fie că suntem pietoni sau șoferi. Mergem înainte! Etapă cu etapă. Ajungem peste tot”, notează edilul municipiului Călărași, Marius Dulce, pe Facebook.

