La data de 11 martie a.c., ora 23:55, polițiștii au depistat pe DN31, în localitatea Ulmeni, județul Călărași, un bărbat în vârstă de 33 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autovehicul pe drumurile publice, deși consumase alcool.
În urma testării cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,73 mg/l alcool în aerul expirat.
Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
Ulterior, cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.