Actualitate

Samoilă: „Consilierii județeni m-au propus și m-au ales pentru funcția de președinte”

Vineri, 18 septembrie a.c., consilierii județeni (cei de la PSD fiind majoritari) s-au întrunit în ședință, cu toate că prefectul județului Călărași, Marian Stoica a atacat în instanță Hotărârea 113 privind aprobarea convocării Consiliului Județean în ședință ordinară. De la întrunire au lipsit secretarul CJ Călărași și vicepreședinții acestei instituții. Pe ordinea de zi s-au aflat 7 proiecte de hotărâre, printre care și rectificarea bugetului, alegerea unui nou președinte de CJ, programul de transport pentru elevi și validarea mandatelor a doi consilieri PSD. Toate proiectele au fost aprobate. Sorin Ghiliciu și  Eugen Ilie au devenit consilieri județeni, iar Ion Samoilă a fost ales președinte de Consiliu Județean.

Astăzi, 16 din cei 21 de consilieri județeni, ne-am întrunit într-o ședință ordinară, convocată legal, în data de 12 septembrie, într-o ședință extraordinară. Bineînțeles că cinci dintre colegii noștri, astăzi în funcție, și aici îi enumăr pe Barbu, Deculescu, Dinulescu, Șestacovschi și Rogoz, nu au participat pe motiv că prefectul a atacat o hotărâre de convocare a Consiliului Județean. Eu cred că puteau să participe la această ședință și aveau posibilitatea ca prefectul să atace hotărârile pe care noi astăzi le luam. Dar să ataci o chestiune de convocare a Consiliului Județean, mi se pare că ni se taie un drept pe care îl avem, prin Constituție și prin legile țării. Noi, astăzi, am demonstrat că vrem să rezolvăm problemele din Consiliul Județean, problemele subordonatelor Consiliului Județean și astăzi am aprobat tot ce era pe ordinea de zi: rectificarea bugetară, programul de transport, toate lucrurile pe care domnul vicepreședinte Barbu le-a reclamat prin presă, dar niciodată nu a dorit să ne mai întâlnim într-o ședință ordinară, să putem intra în legalitate. Astăzi am făcut-o. Așteptăm să vedem reacția, dacă au curajul și tupeul să atace aceste hotărâri, pentru că, încă o dată, o să demonstreze că, de fapt, ei nu vor să rezolve problemele cetățenilor și ale județului, și vor doar să rămână ancorați într-o putere pe care nu le-a conferit-o nimeni. Pentru că vă reamintesc, conform Legii 215, în situația în care se vacantează postul de președinte, acesta este ales cu votul majorității consilierilor județeni. Astăzi am făcut acest lucru. Consilierii județeni, în unanimitate, m-au propus și m-au ales pentru funcția de președinte, funcție pe care o voi  îndeplini în următoarele zile sau mă rog, până când o să avem noile alegeri și atunci o să avem un președinte nou ales, cu puteri depline, care poate să restabilească și poate să facă lucruri, fiind ales de populație”, a declarat Samoilă.

Candidatul PSD la președinția CJ Călărași, Vasile Iliuță, a declarat:

“Predau ștafeta astăzi noului președinte al Consiliului Județean, Samoilă Ion. Spun doar atât: felicitări pentru că veți prelua și veți pune în normalitate lucrurile care, până la această dată, au fost puse, de cei doi păpușari ai lui Flipescu, prefectul și Barbu, într-o situație unde nu am mai fost până acum. Ei trebuie să înceteze, trebuie să recunoască majoritatea Consiliului Județean și Legea 215. Noul președinte are astăzi mandatul, are puterea Consiliului Județean. Sper ca pe 27 septembrie, întreaga echipă a PSD și toți candidații pe care i-a propus PSD să câștige alegerile și Filipescu, cu toată gașca lui, să plece acasă, să ne lase să guvernăm Călărașiul așa cum e mai bine și așa cum vor cetățenii. Acasă cu ei, rușine lor, rușine că nu vor să participe pentru a da salariile angajaților DGASPC și programul de transport pentru elevi. Tot ce s-a întâmplat azi este o reparație în folosul și pentru cetățeanul județului Călărași. Acasă cu ei și pe 27 să nu le mai dăm votul, să dăm votul celor cărora le pasă de cetățenii Călărașiului”, a spus Iliuță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *