Eveniment

Sărbătoarea Bobotezei, la Călăraşi. Programul manifestărilor

Primăria Municipiului Călărași, în colaborare cu Consiliul Județean (CJ) și Protoieria Călărași, organizează, în data de 6 ianuarie 2023, tradiţionala Sărbătoare a Bobotezei. Obiceiul numit “Botezul Cailor” nu va lipsi nici în acest an. Astfel, caii frumos împodobiți vor defila în centrul orașului, pe segmentul stradal din fața Consiliului Județean Călărași. Participanții la Parada Cailor vor primi  diplome, dar și premii, din partea primăriei, însă festivitatea de premiere a acestora va avea loc în Obor. De asemenea, participanții la eveniment vor putea savura o porție de fasole caldă, pregătită de bucătarii Cantinei de Ajutor Social. Edilul Marius Dulce ne-a precizat că vor fi servite 1.200 de porții de fasole.  În Parcul Central, va avea loc și ceremonia aruncării crucii în apele Brațului Borcea și recuperarea acesteia. Înscrierile pentru această ceremonie se vor face chiar în ziua de Bobotează.

“Primăria Călărași organizează, și în acest an, Boboteaza. Noi ne preocupăm de premii. Ne-am gândit și toate organele abilitate ne-au susținut și au spus că sunt de acord să aducem și caii, pentru că altfel Boboteaza nu ar avea acel efect, iar oamenii trebuie să se bucure de aceste animale frumoase. Vom avea și ‘Botezul Cailor’, vom avea premii frumoase. Primăria se ocupă de aceste premii și, cu siguranță, va fi un eveniment reușit. Înscrierile pentru ceremonia aruncării crucii în apele Brațului Borcea și recuperarea acesteia se vor face în ziua de Bobotează. O să fim pregătiți cu ambulanță, cu autobuz, cu tot ce trebuie, ca și în anii trecuți, pentru că, în felul acesta, putem să triem persoanele care vor fi prezente acolo și care vor dori să intre în apele Borcei, pentru a recupera crucea. Programul va fi următorul: la ora 08:00 vom fi prezenți la Biserica ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’ (Volna), până la ora 11:00. După ora 11:00, ne vom deplasa cu Preasfințitul Vincențiu, pentru a sfinți apele, după care vom fi prezenți pentru a sfinți caii, pentru că anul acesta vor fi, din nou, caii prezenți la această sărbătoare. După aceea, în parc și pe platoul Consiliului Județean vom servi fasole. Această ediție frumoasă se va încheia cu premierea cailor, pe care o vom face după ce îi adunăm, din nou, la Obor. Vom fi prezenți în Obor, pentru a premia cei mai frumoși cai, cel mai frumos harnașament și cel mai frumos atelaj”, a precizat primarul municipiului Călărași, Marius Dulce.

Programul Bobotezei:
  • 08:00-10:45-Oficierea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor/Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena (Volna);
  • 10:45-11:00-deplasarea suitei oficiale spre Parcul Central;
  • 11:00-11:15-Oficierea Slujbei Aghiazmei Mari de către Preasfințitul Părinte Vincențiu-Episcopul Sloboziei și Călărașilor;
  • 11:15-11:30 – Ceremonia aruncării crucii în apele Brațului Borcea și recuperarea acesteia;
  • 11:30-12:00-Parada şi botezul cailor;
  • 12:00-13:00-Servirea fasolei în 2 locații amenajate pe platoul Centrului Judeţean de Cultură şi Creaţie Călăraşi.

Numărul maxim al participanţilor la tradiționalul ceremonial al recuperării crucii este de 15 persoane. Înscrierile pentru participare se fac în dimineaţa zilei de 6 ianuarie, în Parcul Central (zona ponton). Cel care va recupera crucea va primi din partea Primăriei un premiu în valoare de 1.000 de lei, iar ceilalţi participanţi la acest eveniment vor intra în posesia unui premiu de 150 de lei.

Parada cailor se va face pe traseul Oborul săptămânal – Strada Dobrogei – Strada Griviţa – Strada Pompieri – Strada Progresul – Strada Sloboziei şi se va finaliza cu botezul acestora (scena amplasată în faţa Palatului Prefecturii). Înscrierile participanţilor la parada cailor vor avea loc începând cu ora 09.00, la Oborul săptămânal.

Organizatorul, Primăria Municipiului Călăraşi, va acorda câte un premiu atât fiecărui participant (în valoare de 150 de lei) cât şi primilor 3 câştigători ai secţiunilor „Cel mai frumos cal”, „Cel mai frumos harnaşament”, respectiv „Cel mai frumos atelaj” (locul 1 – 1.000 lei, locul 2 – 700 lei, locul 3 – 500 lei).

Anul trecut, la aruncarea Sfintei Cruci în apele Borcei, s-au întrecut opt călărășeni. Cel care a recuperat crucea și a adus-o la mal nu a fost Iulian Boscornea, după cum ne-a obișnuit timp de nouă ani. Câștigătorul a fost Borlan Gheorghe, care a fost recompensat cu suma de 1.000 de lei. Tot anul trecut, și-au expus și botezat cabalinele 26 de crescători din județul Călărași. Prezentă la această manifestare a fost și campioana la echitație, Denisa Dumitrașcu, care a venit cu calul personal la defilare. Ca în fiecare an, au fost prezenți și caii de la Herghelia Jegălia. Participanții la “Botezul Cailor” au fost recompensați, de către senatorul Nicușor Cionoiu, cu diplome, dar și cu premii pentru cel mai frumos cal, cel mai frumos harnașament și cel mai frumos atelaj. Câștigătorii de pe primul loc au primit câte 1.000 de lei, cei clasați pe a doua poziție, 800 de lei, iar cei de pe locul 3, câte 500 de lei. Premiul de participare pentru fiecare proprietar de cabaline a fost de 100 de lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *