Polițiștii din cadrul Inspectoratului de poliție Județean Călărași cercetează, în stare de reținere, trei bărbați pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.
La data de 15 iunie a.c., ora 19:35, Inspectoratul de Poliție Județean Călărași a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că mai multe persoane s-au agresat pe strada Aleea Constructorului, din municipiul Călărași.
În fapt, în jurul orelor 19.00, în timp ce se aflau pe Aleea Constructorului, pe fondul consumului de alcool, două femei au avut un conflict verbal.
Ulterior, cele două femei au anunțat telefonic membrii familiei lor, astfel au venit 4 bărbați care s-au agresat reciproc, iar unul dintre aceștia a folosit un pistol cu bile neletal.
Cercetările desfășurate cu operativitate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase și Poliției Municipiului Călărași au condus la identificarea autorilor, aceștia fiind 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 36 de ani, toți din municipiul Călărași.
Față de 3 bărbați s-a dispus reținerea pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în vederea clarificării situației de fapt și tragerii la răspundere penală a tuturor participanților.