Managerul Spitalului Județean de Urgență Călărași, Bogdan Mihai, a vorbit, în cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc în data de 15 februarie a.c., despre problema funcționării aparatului RMN, în condițiile în care, încă din luna mai a anului 2020, acesta s-a tot defectat. Pentru a descoperi cauzele defectării, s-a efectuat un audit, în urma căruia a reieșit că s-au cheltuit nejustificat niște sume de bani care se vor concretiza într-un raport intern de cercetare, pentru a vedea cine este de vină în ceea ce privește acest aspect. Valoarea totală a acestei sume este de 1.495.000 de lei.
“Una dintre principalele probleme aduse în spațiul public a fost cea legată de funcționarea aparatului RMN. La acest moment, am spus că solicităm un audit. Concluziile sunt legate de analiza situației cauzate de defectarea aparatului RMN. Acesta a fost subiectul principal al auditului. Succint, a existat o abatere însemnând o cheltuire nejustificată a unor sume de bani care urmează să fie concretizate într-un raport intern de cercetare, urmând sa vedem în vina cui putem pune această cauză. 1.495.000 de lei este valoarea abaterii. Sunt bani pe care spitalul se pare că i-a plătit într-un mod nejustificat, la acel moment. Se confirmă cumva elementele pe care le-am adus în sfera publică la acel moment, care au indicat o cheltuire și o întârziere nejustificată de către managementul respectiv sau persoane cu atribuții. La acest moment, noi începem să punem lucrurile în ordine și orice cheltuire a banului public trebuie realizată cu grijă, la fel ca în cadrul unei societăți private”, a explicat sursa citată.
În luna februarie a anului trecut, a avut loc o avarie a instalației aparatului RMN, fiind vorba despre o scurgere de heliu, desfășurându-se, la acel moment, și o anchetă a Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.
Potrivit directorului instituției sanitare, Bogdan Mihai, RMN-ul funcționează în prezent.