Consiliul Județean (CJ) a fost, în data de 15 septembrie 2021, gazda simpozionului inititulat “Situațiile de urgență-în actualitate, nu în glumă!”. Acțiunea a fost inițiată de consilierul județean al PRO România, Răzvan Meseșeanu și s-a desfășurat în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) “Barbu Știrbei” și CJ Călărași. Prin această manifestare, s-a dorit tragerea unui semnal de alarmă la adresa publicului din toate mediile de activitate, cu privire la modul în care sunt gestionate situaţiile de urgenţă.
La simpozion au fost prezenți vicepreședinții CJ, Ion Samoilă și Mihăiță Beștea, inspectorul șef al ISU Călărași, colonel Adrian Iulian Păduraru și șeful inspecției de prevenire, colonel Valentin Florian Bucur, conferențiar universitar doctor inginer Gabriel Bujor Băbuț din cadrul Universității din Petroșani, primari ai județului nostru, dar și reprezentanți ai primăriilor cu atribuții pe linie de situații de urgență, ai unor agenți economici, instituții publice, licee.
Ion Samoilă: “Prevenția ne scutește de lucruri neplăcute”
“În ultima perioadă, avem din ce în ce mai multe evenimente neplăcute în viețile noastre. Sunt fenomene naturale, catastrofe. Cred că avem obligația de a informa și de a pregăti populația pentru ce este mai rău. Și pentru asta, ca să nu ajungem în astfel de situații, sunt convins că trebuie să prevenim. Prevenția ne scutește de lucruri neplăcute în viețile noastre”, a punctat vicepreședintele CJ Călărași, Ion Samoilă.
Răzvan Meseșeanu: “Această manifestare se dorește a fi un semnal de alarmă, este încercarea de a vedea dacă putem să facem cu o floare primăvară”
„Sunt onorat să particip la această manifestare, care a fost gândită în primăvara acestui an și a fost pusă în operă astăzi, 15 septembrie, la două zile după ce pompierii și-au sărbătorit ziua. După aproape 20 de ani de activitate în domeniul securității și sănătății în muncă, am tangențe cu situațiile de urgență și consider că există o gândire păguboasă specific românească, prin care considerăm cu toții, de la mic la mare, că nouă nu ni se poate întâmpla nimic din ceea ce este rău. Ne minunăm, când observăm la televizor, când citim în presă, că s-a întâmplat un incendiu, că a avut loc o explozie, că sunt inundații, că s-a cutremurat pământul, că se întâmplă tot felul de grozăvii, chiar și atacuri teroriste. Tot timpul ne minunăm că există în ograda celuilalt. Dar ce facem atunci când poate ne lovește și pe noi o asemenea tragedie? Întrebarea aceasta ar putea să aibă un răspuns corect, simplu, dar greu de pus în practică în propria noastră gestionare a unei asemenea situații de criză. Dar putem noi să facem acest lucru? Putem noi să sărim în sprijinul pompierilor, acești eroi vii ai zilelor noastre, care încep să fie copleșiți de grozăviile care se întâmplă? Cred că ar trebui să îi sprijinim, cred că ar trebui să învățăm și noi să reacționăm, cred că ar trebui să știm că și nouă ni se poate întâmpla. Această manifestare se dorește a fi un semnal de alarmă, este încercarea de a vedea dacă putem să facem cu o floare primăvară. Am gândit această acțiune, am obținut sprijinul președintelui Consiliului Județean, celor doi vicepreședinți și, bineînțeles, consilierilor județeni, care au votat această primă acțiune. Semnalul acesta de alarmă poate să plece de astăzi (n.r. 15 septembrie a.c.), de aici, din această sală (n.r. sala de ședințe a Consiliului Județean). Voi încerca să urmăresc realizarea acestei misiuni și pentru anii următori, pentru că, repet, cred că trebuie să ne ocupăm noi de noi înșine și să îi sprijinim pe pompieri în misiunea lor generoasă și onorantă de a ne salva viețile și bunurile”, a declarat inițiatorul acțiunii, Răzvan Meseșeanu.
Adrian Păduraru: “În viitorul cât mai apropiat, o să încercăm să mai deschidem, la nivelul județului Călărași, încă două subunități de pompieri”
“Din păcate, fenomenele extreme, fenomenele meteo periculoase, accidentele majore sunt din ce în ce mai frecvente, din ce în ce mai complexe și, bineînțeles, întotdeauna am avut și vom avea nevoie de sprijinul comunității. Pentru noi, pompierii, este esențial să ajungem cât mai repede la locul intervenției, fie că e vorba de incendiu, accident, inundații, astfel încât să putem să localizăm și să limităm efectele evenimentului. Asta este menirea noastră și asta este menirea mai ales a comunităților, și aici mă refer la primari ai localităților, viceprimari sau reprezentanți cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență. Fără dumnealor nu putem fi eficienți și nu puteam avea un timp foarte scurt de răspuns. Tocmai de aceea, în viitorul cât mai apropiat, o să încercăm să mai deschidem, la nivelul județului Călărași, încă două subunități de pompieri, astfel încât timpul de răspuns de la subunitatea de pompieri până la localitate să fie cât mai scurt, să limităm cât mai repede efectele unui astfel de eveniment”, a precizat inspectorul șef al ISU Călărași, colonel Adrian Iulian Păduraru.
Gabriel Bujor Băbuț: „Acțiunea organizată de Consiliul Județean este un efort de conștientizare și educare”
„Eu vin la Călărași de peste 15 ani. Domeniul meu principal de competență este securitatea și sănătatea în muncă, am participat la numeroase acțiuni organizate și la nivel instituțional, prin Inspectoratul Teritorial de Muncă, organizate și de mediul privat, respectiv asociații profesionale și operatori privați în domeniul securității și sănătății în muncă. Trebuie să remarc o chestiune care, inițial, m-a surprins, dar ulterior a devenit o constantă: am avut sprijinul autorităților locale. (…) Cel puțin, la nivelul județului Călărași, în momentul în care am avut acțiuni, colaborarea a fost totală. Județul Călărași nu intră în prima jumătate ca forță economică în țară, dar aici, unde sunt resurse mai puține, au fost realizate acțiuni. (…) Acțiunea organizată astăzi de Consiliul Județean este un efort de conștientizare și educare. Eu sunt convins că reprezentanții ISU s-au întâlnit de mai multe ori cu dumneavoastră. Anumite lucruri pe care vi le-au spus astăzi vi le-au spus și cu alte ocazii, dar tocmai ăsta este rolul nostru – de a face un efort de conștientizare și de educare. Salut inițiativa prietenului meu, Răzvan Meseșeanu, și a domnului comandant, Adrian Iulian Păduraru, ca acesta să fie doar un punct de pornire și acțiunea de conștientizare și educație să se adreseze tinerei generații”, a menționat Gabriel Bujor Băbuț, conf. univ. dr. ing. în cadrul Universității din Petroșani.
La eveniment, au fost prezentate materiale informative despre managementul situațiilor de urgență.



