Administrație

Stadiul proiectelor Consiliului Judeţean Călăraşi

Vicepreședintele Consiliului Județean Călărași, Ion Samoilă, a descris, în data de 18 august a.c., în conferința de presă a PSD, stadiul investițiilor aflate în derulare, în județul nostru.

“La portul turistic se lucrează. Deja avem un progres de 36%, am înaintat ultimele situații la minister. Suntem în grafic, se lucrează și o să ne ținem de calendar.

Palatul administrativ are o realizare de 22%. Am reușit ca până la acest moment să susținem finanțarea din bugetul județean. Suntem acum la minister, în dezbatere publică. Eu cred că într-o săptămână- două se finalizează (…) pentru preluarea finanțării acestei investiții importante. Trebuie să o finalizăm, indiferent de unde o să obținem finanțarea.

Referitor la podul peste râul Argeș, a fost o perioadă când nu s-a lucrat, pentru că timpul nu ne-a permis. Au fost în primăvară creșteri ale nivelului apei, dar deja avem pentru vineri o notificare să participăm la o recepție parțială a tablierului și rampelor de acces către pod. Dacă se finalizează această operațiune, urmează pietruirea și asfaltarea și în maxim 2 luni,  investiția va fi finalizată.

Mai avem corpurile A, B, C și D ale spitalului, care vor fi realizate pe POIM. A fost predat proiectul tehnic, urmând ca de la 1 septembrie să înceapă lucrările. Avem deja alocate fonduri pentru această lucrare. Sper ca până la sfârșitul anului să realizam ceea ce ne-am propus.

Avem o serie de drumuri în diferite stadii, cu excepția DJ 403. La DJ 402 , acum așteptăm implementarea unor stații inteligente. Cred că până la finele lunii octombrie vom recepționa acest drum. DJ 211 este finalizat. Trebuie să convocam recepția pe acest drum. DJ 411 este realizat în proporție de 97%. În 2 luni de zile se finalizează. La DJ 403 au fost niște probleme. Am căzut de acord cu constructorul să facem un act adițional prin care să mai aducem un constructor pentru a grăbi lucrările. Până la finele anului, sperăm să finalizăm tronsonul Luica-Șoldanu.

Blocul ANL pentru medici este finalizat. Așteptăm recepția din partea ANL.

Avem o serie de proiecte în implementare. Deja săptămâna trecută am fost prezent la Ministerul Dezvoltării și am semnat documentația pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale Speciale Nr.1. Am semnat contractul.

Mai avem, tot pe PNRR, proiecte în diferite stadii. Până la finele lunii, așteptăm să semnăm contractele pentru expertiza tehnică și audit energetic, pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale Carol.

Corpurile F, G, H din spital vor fi consolidate seismic si renovate energetic. Valoarea investiției este de 10 milioane de euro.

Muzeul Dunării de Jos va fi consolidat și renovat energetic, cu 1.600.000. (…)

Cred că ne atingem promisiunile făcute în campania electorală”, a declarat Ion Samoilă, în cadrul conferinței de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *