Cultură Educație

Start înscrieri la programul de vară „Bibliovacanța”

S-au deschis înscrierile la programul de vară al Bibliotecii Județene „Alexandru Odobescu” din Călărași, intitulat „Bibliovacanța”. Proiectul, dedicat copiilor și adolescenților, a ajuns la cea de-a zecea ediție și se va desfășura în perioada 6-31 iulie 2026, de luni până vineri, în intervalul orar 10:30-12:00. „Bibliovacanța” îmbină lectura, creativitatea, dezvoltarea personală și distracția într-un mod atractiv și prietenos. 

Pe parcursul fiecărei săptămâni, participanții vor participa la următoarele cluburi:

  • Cărți, joacă și prietenie;
  • Dezvoltare și cunoaștere;
  • Hand-made și creativitate;
  • Mai informat, mai puternic;
  • Club de film.
Grupe de vârstă:
• 4 – 7 ani;
• 8 – 11 ani;

• 12 + ani.

Înscrierile au loc în perioada 15 – 26 iunie 2026, la sediul central al Bibliotecii Județene Călărași sau telefonic, la numărul: 0787/552.160.

Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Ediția aniversară din acest an este realizată cu sprijinul partenerilor:

• Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” Călărași;
• Inspectoratul de Poliție Județean Călărași;
• Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Călărași;
• Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Călărași, prin Centrul de Tineret;
• Direcția de Sănătate Publică Călărași;
• Palatul Copiilor Călărași.

„De zece ani, prin proiectul BIBLIOVACANȚA, vara, biblioteca este mai mult decât un loc al cărților – este un spațiu al comunității, în care instituții, specialiști și voluntari își unesc resursele pentru a oferi copiilor experiențe educative valoroase și oportunități de dezvoltare. Împreună investim în viitorul comunității noastre, prin educație, creativitate și implicare. Locurile sunt limitate! Grăbiți-vă să vă înscrieți”, transmite Biblioteca Județeană Călărași. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *