Administrație

Tratamente avio și terestru, pentru combaterea țânțarilor, în Călărași

Primăria Municipiului Călărași informează cetățenii că, în perioada 22 – 27 iunie 2026, se vor desfășura acțiuni de dezinsecție pe întreg domeniul public al municipiului. Intervențiile au ca scop combaterea insectelor de disconfort și asigurarea unui mediu igienic și sigur pentru cetățeni.

Programul și tipurile de tratamente incluse în această campanie sunt următoarele:

– Tratamente avio pentru combaterea țânțarilor adulți și a larvelor acestora. Acestea se vor desfășura dimineața, în intervalul orar 06:00 – 11:30.

– Dezinsecție terestră pentru combaterea țânțarilor. Aceasta se va realiza pe parcursul nopții, în intervalul orar 21:00 – 05:00.

Graficul de execuție depinde în mod direct de condițiile atmosferice. În cazul în care vremea nefavorabilă va impune prelungirea perioadei de desfășurare a lucrărilor, Primăria Municipiului Călărași va transmite notificări ulterioare.

Produsele utilizate în cadrul acestei campanii sunt avizate de autoritățile competente și fac parte din grupa principală III (TP18). Pentru tratamente vor fi folosite următoarele substanțe specifice:

– DELTATIM PLUS (substanțe active: deltametrin și tetrametrin, concentrație soluție de lucru 0,5%);

– PERME PLUS (substanțe active: permetrin, piperonil butoxid și tetrametrin, concentrație soluție de lucru 0,4%);

– SOLFAC TRIO EC 140 NF (substanțe active: cipermetrin, piperonil butoxid și praletrin, concentrație soluție de lucru 0,8%);

– VECTOBAC WG (substanță activă: bacillus thuringiensis, concentrație soluție de lucru 300 gr/ha).

 Recomandări populație și apicultori

1. Crescătorii de albine sunt rugați ca în perioada efectuării tratamentelor de dezinsecție să ia toate măsurile necesare pentru protejarea familiilor de albine.

2. Evitați să circulați în aer liber (străzi, parcuri, locuri de joacă, plaje, etc.) în intervalul desfăşurării tratamentului şi timp de minimum 2 ore după aplicare.

3. Nu stationați în preajma echipelor care se regăsesc pe teren și/sau în raza de acțiune a aparatelor de dezinsecție. La vederea acestora, vă rugăm să vă îndepartați pentru a preveni inhalarea vaporilor de substanta, în special copiii, vârstnicii, persoanele cu afecțiuni cardiace/astmatice sau alergici la diverși compuși chimici.

4. Proprietarii locuințelor cu ferestre situate la o distanță de maxim 25 de metri față de aliniamentul stradal sunt rugați să țină ferestrele și ușile închise în timpul tratamentului și imediat după tratament.

5. Evitaţi expunerea animalelor de companie, a păsărilor şi a alimentelor în zonele tratate.

6. Spălaţi bine fructele şi legumele culese din apropierea zonelor tratate înainte de consum

Măsuri de prim ajutor în caz de contact accidental:

1. În caz de inhalare – îndepărtați persoana în cauză de zona de pericol într-o zonă de aer curat. În prezența unor simptome persistente se va consulta un medic. Nu se va induce starea de vomă.

2. În caz de contact cu pielea sau ochii – a se spăla imediat și din abundență cu apă timp de 15 minute. În caz că iritația crește și persistă consultați un medic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *