Sport

VIDEO| Arena luptelor U17, la Călărași. Peste 500 de sportivi, în căutarea gloriei pe saltelele de luptă

S-a dat startul Cupei României U17, la lupte libere, feminine și greco-romane, în data de 25 mai 2024, la Călarași. Competiția internă, organizată de ACS „Micul Luptător”, în parteneriat cu Federația Română de Lupte, a adunat, în Sala Polivalentă Călărași, peste 500 de sportivi români, care s-au întrecut pe saltelele de luptă, pentru medaliile și trofeele puse la bătaie. Tot în cursul acestei zile, au avut loc și recalificările.

De asemenea, s-a desfășurat și o festivitate specială de premiere. Astfel, Federația Română de Lupte (FRL), prin Andrei Vasile (campion olimpic și președinte al Comisiei tehnice a FRL), a oferit distincții speciale primarului municipiului Călărași, Marius Dulce, în semn de apreciere, pentru sprijinul acordat în organizarea competițiilor interne. Totodată, au fost înmânate diplome de excelență directorului Clubului Sportiv Municipal Călărași, Dumitru Chirilă, președintelui CS Călărași Warriors, Iulian Vasile și președintelui Asociației Micul Luptător Călărași, Gheorghe Nane.

Doi sportivi călărășeni ai ACS Micul Luptător, respectiv Mihai Genu (categoria 48 kg, lupte libere) și Bianca Costăchescu (categoria 49 kg, lupte feminine), se vor „duela”, mâine, cu adversari pe măsură, pentru a câștiga medalii de bronz.

Înainte ca acest eveniment sportiv să debuteze, ieri, 24 mai, sala Polivalentă a găzduit ședința tehnică a concursului. Aceasta a fost prezidată de secretarul general al Federației Române de Lupte, Alin Grigore, vicepreședintele FRL, Alexandru Ballai, antenorul federal Constantin Dima, președintele Comisiei tehnice a FRL, Andrei Vasile, arbitrul internațional olimpic, Marius Cimpoeru și președintele și antrenorul ACS Micul Luptător Călărași, Gheorghe Nane.

Mâine, 26 mai a.c., competiția națională va continua cu finalele.

De asemenea, tot duminică, va avea loc și ceremonia de premiere a sportivilor U17.

Publicația Opinia de Călărași a transmis, în exclusivitate, în direct, pe Facebook, confruntările dintre sportivi. Acestea pot fi urmărite aici:



Reamintim că, încă de la începutul lunii aprilie,  anul curent, până în prezent, municipiul Călărași s-a transformat în capitala luptelor libere din România, desfășurându-se Cupa României U15 și Cupa României U20, și la acestea participând sute de luptători din întreaga țară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *