Directoarea Crucii Roșii-Filiala Călărași, Aura Giurcă, a anunțat, săptămâna trecută, în cadrul unei conferințe de presă, lansarea unui nou serviciu de îngrijiri medicale la domiciliu, destinat persoanelor vulnerabile. Potrivit acesteia, în primele șase luni, 200 de beneficiari vor primi îngrijiri gratuite, ca parte a unui program menit să vină în sprijinul celor mai afectați de probleme de sănătate și lipsa accesului la servicii medicale. Selecția beneficiarilor se va face în colaborare cu Direcția de Asistență Socială a Primăriei Călărași. Serviciile medicale vor fi oferite de asistenți medicali. În prezent, echipa Crucii Roșii Călărași include trei asistenți angajați și șase asistenți colaboratori.
„Deschidem serviciul medical de îngrijiri la domiciliu al Crucii Roșii Călărași. Vom avea îngrijiri medicale la domiciliu, în primele șase luni, gratuit, pentru 200 de persoane vulnerabile. Pentru selecția lor colaborăm cu Direcția de Asistență Socială a Primăriei Călărași, pentru că dânșii au toate persoanele vulnerabile, cu dizabilități, persoane vârstnice, care îi știu, îi cunosc și vom colabora ca șase luni de zile să le monitorizam starea de sănătate și să acordăm îngrijiri la domiciliu. Îngrijirile medicale vor fi acordate de asistenții medicali generaliști, cu drept de liberă practică. Deocamdată, avem doar trei asistenți angajați, dar noi colaborăm cu contracte de colaborare cu încă șase medici. În aceste șase luni de zile, sperăm să perfectăm și actele pentru întrarea în colaborare cu Casa de Sănătate și atunci dacă voi mai găsi fonduri voi face în continuare, pentru că materialele sanitare sunt extraordinar de scumpe și cel mai mult mâna de lucru, adică asistenții. Când vorbim de îngrijiri medicale, plaja este foarte mare: de la schimbat pansamentul, de la scos un gips, de la alimentarea pe o sondă, tensiune, glicemie, monitorizare. Deschidem serviciul medical de îngrijiri la domiciliu al Crucii Roșii Călărași. Vom avea îngrijiri medicale la domiciliu, în primele șase luni, gratuit, pentru 200 de persoane vulnerabile. Pentru selecția lor colaborăm cu Direcția de Asistență Socială a Primăriei Călărași, pentru că dânșii au toate persoanele vulnerabile, cu dizabilități, persoane vârstnice, care îi știu, îi cunosc și vom colabora ca șase luni de zile să le monitorizam starea de sănătate și să acordăm îngrijiri la domiciliu. Îngrijire medicale vor fi acordate de asistenții medicali generaliști, cu drept de liberă practică. Deocamdată, avem doar trei asistenți angajați, dar noi colaborăm cu contracte de colaborare cu încă șase medici. În aceste șase luni de zile, sperăm să perfectăm și actele pentru întrarea în colaborare cu Casa de Sănătate și atunci dacă voi mai găsi fonduri voi face în continuare, pentru că materialele sanitare sunt extraordinar de scumpe și cel mai mult mâna de lucru, adică asistenții. Când vorbim de îngrijiri medicale, plaja este foarte mare: de la schimbat pansamentul, de la scos un gips, alimentarea pe o sondă, tensiune, glicemie, până la monitorizare”, a declarat directoarea Crucii Roșii Călărași, Aura Giurcă.

