Proiectul educațional „Europa în mâinile noastre-trainer pentru o zi”, coordonat de învățătoarea Felicia Ionela Denchev, s-a desfășurat, în data de 8 mai a.c., la Școala Gimnazială „Carol I”.
Scopul proiectului a fost promovarea cunoașterii Europei și a diversității culturale, prin activități interactive, desfășurate, în parteneriat, între elevii din ciclul gimnazial și cei din ciclul primar, dezvoltând, totodată, competențe sociale, civice și de comunicare.
Fiecare clasă de gimnaziu a fost repartizată la trei clase de ciclul primar. Clasa a VII-a A a fost repartizată la clasa pregătitoare B, pentru a reprezenta una dintre țările Uniunii Europene, respectiv Germania.
Elevii de gimnaziu au avut rolurile de traineri, ghizi culturali și coordonatori de activități.
În cadrul evenimentului, au avut loc următoarele ateliere educaționale:
- Atelierul „Descoperă țara”, care a cuprins prezentări simple despre țară, simboluri naționale, curiozități culturale;
- Atelierul „Quiz european”, care a cuprins întrebări adaptate vârstei, jocuri interactive pe echipe, jocuri distractive;
- Atelierul creativ „Europa desenată”, prin intermediul căruia s-au realizat postere, steaguri și colaje tematice;
- Atelierul de jocuri educative, unde participanții au experimentat jocuri inedite și ghicitori.
Echipa Germaniei a clasei pregătitoare B a fost formată din: învățătoarea Felicia Ionela Denchev și trainerii Rafaela Denchev; Antonia Purcărea; Alexandra Oprea; Matei Lefter; Melek Gelul; Karina Savu; Alesia Vîlsan; Bogdan Tănase; Mihai Dragu.
La activități a luat parte și directoarea instituției de învățământ, Otilia Mărgărit.

