TSD Călărași anunță promovarea a peste 35 de tineri pe listele de consilieri locali, în comunele județului. De asemenea, potrivit președintelui organizației, Ionuț Stan, trei tineri sunt propuși să candideze pentru funcția de consilier județean, iar opt dintre aceștia se vor înscrie în cursa electorală pentru câștigarea unor primăriii.
„O să avem și tineri promovați în consiliile locale. Peste 35 de tineri vor fi promovați în UAT-urile din județul Călărași. Avem trei tineri propuși pentru listele de consilieri județeni și peste 8 tineri, candidați la primăriile din județul Călărași”, a punctat Stan.
Organizația Județeană a TSD Călărași are în derulare mai multe proiecte, care sunt concepute pentru a încuraja participarea activă a tinerilor în viața socială și politică, oferindu-le platforme de exprimare și dezvoltare personală.
„Avem proiecte pentru tineri. Avem Cupa tinerilor social-democrați la minifotbal, participăm la școlile de vară pe care le facem la Costinești și la Sinaia. Vom continua proiectele și ne gândim la noi proiecte, pentru tineri. Am făcut acțiuni de ecologizare, suntem implicați în protecția mediului, Urmează să organizăm niste cursuri pentru promovarea tinerilor antreprenori în accesarea fondurilor europene”, a conchis sursa citată.

