Administrație

VIDEO| Portul Turistic de la Călărași prinde viață. Au fost repartizate primele 180 de locuri pentru ambarcațiuni

Astăzi, 9 mai a.c.,  a avut loc prima etapă de repartizare a locurilor de acostare și parcare pentru ambarcațiuni din cadrul Marinei Portului Turistic de Agrement Călărași. Procedura s-a desfășurat în conformitate cu Regulamentul de funcționare al Administrației Portuare S.A.

La eveniment au participat președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță vicepreședinții instituției, Bogdan Mihai și Laurențiu Dan Ionescu, precum și aparatul tehnic al Consiliului Județean Călărași.

În portul turistic de la Călărași există 240 de locuri de parcare, iar astăzi au fost atribuite 180 dintre acestea.

În cadrul întâlnirii a fost subliniată importanța valorificării potențialului turistic și nautic al municipiului și județului Călărași, precum și necesitatea dezvoltării infrastructurii dedicate agrementului și turismului pe Dunăre.

Repartizarea locurilor s-a realizat în ordinea depunerii cererilor, neexistând situații în care mai mulți solicitanți să opteze pentru același loc.

„Suntem, astăzi, în Portul Turistic de ambarcațiuni, pentru că am dat anunț că vom închiria locurile de parcare pentru deținătorii de ambarcațiuni din Călărași sau din țară, care vor să vină să le parcheze în portul de ambarcațiuni al Consiliului Județean Călărași. Avem 240 de locuri de parcare și avem 180 de cereri depuse, acesta fiind numărul care se va atribui, astăzi, celor care sunt prezenți aici. Noi, Consiliul Județean, am aprobat hotărârea conform căreia în funcție de cererile depuse, aceștia pot opta să își aleagă un loc, dar dacă pe același loc vor fi mai mulți doritori, se va licita locul de parcare. Acolo unde nu sunt mai mulți doritori, în funcție de numărul de cereri depuse, își vor alege locul în ordinea datelor care au fost depuse  adică primul venit, primul servit. Cred că este singurul port de la Dunăre construit, pentru că nu avem un altul de la Revoluție, sunt doar porturi comerciale sau industriale, care reprezintă un prim pas pentru a declara Călărașiul zonă turistică la nivel național”, ne-a declarat președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță. 

Marina oferă facilități moderne pentru deținătorii de ambarcațiuni: locuri pentru bărci cu lungimi între 1 și 15 metri, platforme pentru skijet, rampă de lansare, terminale cu apă potabilă și curent electric, stație plutitoare pentru alimentare cu combustibil, pază, supraveghere video și acces securizat pe bază de cartelă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *