Marius-Eugen Ilie, șef Serviciu Spații Verzi în cadrul Serviciului Public Pavaje Spații Verzi Călărași, a prezentat activitatea acestei instituții. Potrivit declarațiilor sale, în prezent, serviciul din subordinea Primăriei Călărași se concentrează pe toaletarea pomilor din municipiu. De asemenea, se pune accent pe înverzirea zonelor din oraș.
“La momentul de față, ne axăm foarte mult pe toaletarea de pomi, respectiv emondaje. Pe străzile unde se lucrează, încercăm să mergem în paralel cu colegii noștri de la pavaje, pentru a asigura frontul de lucru necesar și pentru a înverzi zona. Acolo unde pomii sunt uscați, îi vom înlătura și vom planta alții în loc, pentru a reuși cumva să amenajăm aceste spații verzi. Vorbesc de strada Luceafărului, mai exact. În momentul de față, suntem pe strada Zefirului. Referitor la aceste emondaje și la toaletarea de pomi, să știți că avem suportul unor specialiști, deși sunt voci care spun că nu le efectuăm corect și că nu sunt în regulă. Vă asigur de faptul că sunt în regulă și ne încadrăm, totuși, în niște normative. Din păcate, avem și situații de genul celor din luna ianuarie, în care un pom a căzut peste mașina unui cetățean”, a precizat Marius-Eugen Ilie, într-o conferință de presă susținută la sediul Organizației Județene a PSD Călărași, în data de 25 martie 2021.