Actualitate

Amenzi de peste 270.000 lei, aplicate în minivacanța de Paște

În perioada 30 aprilie – 3 mai a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași, împreună cu celelalte instituții ale statului cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice, au desfășurat, în sistem integrat, acțiuni pe raza întregului județ.

S-a acționat zilnic pentru impunerea respectării normelor instituite pe perioada stării de alertă, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale, pentru a fluidiza traficul rutier și a evita formarea de aglomerări de persoane, precum și pentru a se asigura că se respectă măsurile sanitare de prevenție. De asemenea, polițiștii au desfășurat activități de prevenire și verificare în zonele aglomerate, respectiv centre comerciale, piețe, zone organizate pentru vânzarea produselor tradiționale, mijloace de transport în comun, dar și pe terase, pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile impuse în contextul pandemiei de Covid-19 și pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale. Au fost organizate 58 de acțiuni și s-a intervenit la 382 de evenimente, dintre care 374 au fost sesizate prin 112.

Ca urmare a activităților desfășurate, polițiștii au constatat 61 de infracțiuni, nouă persoane au fost surprinse în flagrant, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse două măsuri preventive. Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 830 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 270.000 de lei.

„Recomandăm cetățenilor să respecte în continuare prevederile legale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, respectiv păstrarea distanțării fizice, purtarea măștii de protecție, limitarea expunerii în spații aglomerate, precum și a celorlalte norme legale în domeniul ordinii și liniștii publice și a circulației pe drumurile publice. Mulțumim cetățenilor care respectă legea, contribuind astfel la creșterea siguranței comunității din care fac parte”, transmite IPJ Călărași, printr-un comunicat de presă remis redacției noastre.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *