Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscalã (ANAF) declanșează „Acțiunea ATOM – Analiza și Trasabilitatea Operațiunilor cu Mașini”, acțiune desfãșurată la nivel național, vizând verificarea operatorilor economici care realizeazã activitãți de comercializare și/sau intermediere a autoturismelor second-hand.
În prima etapã a acțiunii, în urma analizei de risc realizate la nivelul DGAF, au fost selectate 35 de entități, pentru care a fost identificat un stoc de autoturisme cu o valoare estimată de peste 38 milioane de euro.
Ce urmãrește „Acțiunea ATOM”
Acțiunea are ca obiectiv principal verificarea modului în care activitatea economică efectiv desfășurată este reflectată în documentele fiscale și în evidențele financiar-contabile ale operatorilor economici.
Inspectorii antifraudã vor urmări, în principal:
– concordanța dintre autoturismele existente fizic în parcurile auto și evidențele operatorilor economici;
– proveniența și circuitul comercial al autoturismelor;
– achizițiile intracomunitare realizate și modul de declarare a acestora;
– respectarea condițiilor legale pentru aplicarea regimului special de TVA aferent bunurilor second-hand;
– concordanța dintre prețurile de comercializare practicate și valorile înscrise în documentele fiscale;
– fiscalizarea integralã a vânzărilor și înregistrarea veniturilor aferente.
Un element central al acțiunii ATOM îl reprezintă reconstituirea circuitului economic și fiscal al autoturismului.
Riscurile fiscale vizate:
Acțiunea are în vedere, în special, riscurile asociate:
– nedeclarării integrale a veniturilor;
– nefiscalizării unor operațiuni de vânzare;
– diminuării valorii declarate a autoturismelor;
– aplicării necorespunzătoare a regimului special de TVA;
– diminuării nejustificate a marjei comerciale;
– declarării necorespunzătoare a achizițiilor intracomunitare;
– existenței unor diferențe între stocul faptic și cel scriptic;
– utilizării unor forme de intermediere care nu reflectă realitatea economicã a operațiunilor.
Selecția operatorilor economici, bazată pe analiză de risc
Cele 35 de entități au fost selectate pe baza informațiilor fiscale și operative disponibile și a indicatorilor specifici de risc aferenți domeniului.
În cadrul analizei au fost avute în vedere, între altele, volumul autoturismelor oferite spre comercializare raportat la activitatea declaratã, nivelul achizițiilor intracomunitare realizate, regimul de TVA utilizat, diferențe dintre informațiile publice privind prețurile și datele fiscale disponibile, precum și neconcordanțele privind stocurile și fluxurile comerciale.
„Prin Acțiunea ATOM urmărim să analizăm circuitul real al autoturismelor comercializate pe piața second-hand și să verificăm dacă acesta este reflectat în mod corespunzător din punct de vedere fiscal.
Abordarea noastră este una bazată pe trasabilitate: de la autoturismul identificat fizic și documentul de achiziție, până la vânzarea către client și înregistrarea încasării. În acest mod, putem identifica în mod eficient eventualele neconcordanțe și riscuri fiscale de neconformare. În același timp, acțiunea urmărește protejarea mediului concurențial și asigurarea unui tratament fiscal echitabil pentru operatorii economici care își îndeplinesc corect obligațiile fiscale”-Direcția Generală Antifraudă Fiscală.
Mãsuri și rezultate
În situația identificării unor încãlcări ale legislației fiscale, acestea vor fi documentate, iar pentru fiecare caz vor fi dispuse măsuri în funcție de natura și gravitatea faptelor constatate.
Rezultatele acțiunii vor fi centralizate și analizate la nivelul DGAF, urmând ca informațiile care pot fi făcute publice să fie comunicate ulterior, cu respectarea prevederilor legale privind secretul fiscal.

