Din motive de siguranță medicală, legate de prevenirea răspândirii și infectării cu coronavirus, Casa Județeană de Pensii Călărași anunță că activitatea de audiențe va fi suspendată începând cu data de 11.03.2020 și până pe data de 31.03.2020, urmând ca, în funcție de evoluția situației, să fie anunțate alte decizii.
În acest scop, vor fi popularizate datele de contact (telefon, adresa de e-mail) ale instituției (CNPP și case teritoriale) și va fi dezvoltată activitatea de relații cu publicul la distanță, după cum urmează:
- prin alocarea unui număr suplimentar de personal care să răspundă la numerele de telefon alocate acestui tip de activitate;
- prin desfășurarea acestei activități pe toată durata zilei de lucru.
Aceste măsuri nu se aplică următoarelor tipuri de servicii:
- depunerea, respectiv ridicarea de documente la/de la sediul instituției;
- solicitarea ajutoarelor de deces;
- activitatea de expertiză medicală;
- alte situații excepționale, urgente.
Pentru aceste situații de excepție, vor fi luate următoarele măsuri minimale:
- păstrarea unei distanțe de cel puțin un metru între solicitant și funcționarul public de la ghișeu, precum și între publicul aflat în sediul instituției;
- asigurarea unui aflux controlat al publicului în spațiile închise ale caselor teritoriale de pensii.
“Pentru celelalte tipuri de servicii recomandăm să se apeleze la poștă (letrică sau electronică), iar acolo unde se impune depunerea unor documente originale, cererea și documentele în cauză vor fi transmise în regim de scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Începând cu aceeași dată, se suspendă activitatea de la punctele de lucru ale caselor teritoriale de pensii (acolo unde acestea există), cu excepția primirii de dosare”, transmite Casa Județeană de Pensii Călărași.