Educație

Elevi ai școlilor din cinci localități ale județului, beneficiari ai programului „Masa caldă”

Elevii școlilor din cinci localități ale județului Călărăși vor beneficia, în acest an, de programul “Masa Caldă”. Potrivit Ministerului Educației, aceste instituții de învățământ sunt următoarele: Liceul Tehnologic “Duiliu Zamfirescu” din comuna Dragalina, Școala Gimnazială Nr. 1 din comuna Ulmu, Școala Gimnazială Nr. 1 Ciocănești, Liceul Tehnologic “Constantin George Călinescu” Grădiștea, Școala Gimnazială Nr. 1 Modelu.

Guvernul României a aprobat, în data de 4 februarie 2020, prin ordonanță de urgență, programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 150 de unități de învățământ preuniversitar de stat, program cunoscut și sub titulatura de „Masa caldă”.

În anii anteriori acesta funcționat în 50 de unități de învățământ. Începând din semestrul al II-lea al anului școlar 2019-2020, programul „Masa caldă” se va desfășura în 150 de unități de învățământ. Decizia de extindere cu 100 de noi unități de învățământ are la bază efectele pozitive generate asupra beneficiarilor direcţi şi indirecţi. Studiile de impact au arătat că această măsură a avut ca efect scăderea ratei abandonului şcolar, diminuarea absenteismului, precum și formarea deprinderii, la copii, pentru o alimentație sănătoasă.

Astfel, în perioada derulării activităţii didactice, preşcolarii şi elevii din cele 150 de unităţi de învăţământ vor primi, cu titlu gratuit, un pachet alimentar sau o masă caldă pe zi, în limita valorii zilnice de 10 lei/beneficiar (inclusiv TVA). Comparativ cu anul precedent, numărul beneficiarilor programului este mai mare cu 41.888 de elevi, însumând pentru anul în curs un număr total de 65.343 de elevi. Suma estimată, necesară implementării programului pentru anul 2020, este de 81.983 mii lei.
Procedura de atribuire a contractelor de furnizare/servicii a pachetelor alimentare/mesei calde se organizează la nivelul fiecărei unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale şi se stabileşte potrivit prevederilor legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice.

Derularea programului de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolari și elevi face parte din acțiunile Ministerului Educației și Cercetării pentru realizarea unui obiectiv major al politicilor sale educaționale: asigurarea accesului echitabil și nediscriminatoriu la o educație de calitate pentru toți copiii și tinerii din România.

Sursa foto: portalinvatamant.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *